Cautarea unor noi locuri bune de scufundari m-a dus, in penultima zi, intr-un golf relativ pustiu inconjurat de paduri de pin si palmieri. Prospectand plaja, in malul de pamant taiat chirurgical de apa marii, am gasit “in situ” un chiup de lut antic. Asta era cu siguranta locul numai bun de ceva arheologie pe final de concediu ( oricum scufundarile erau relativ compromise de valurile ce tulburaserau apa si reduseserau vizibilitatea subacvatica ).
Privind dinspre mare,in stanga chiupului, se zareau in mal mai multe ziduri de piatra nefasonata. Intre ziduri situata cam la jumatatea inaltimii lor,se vedea,distinct in malul de pamant, podeaua ( nivelul de calcare ) al edificiului ( vezi foto mai jos ). Daca era ceva de gasit acolo trebuia cautat. Am inceput sa studiez cu atentie malul de deasupra podelei dar materialul arheologic vizibil era foarte sarac: ceva tigle prabusite foarte probabil din acoperis, o groapa moderna ce rascolise straturile si afecatse si o portiune a podelei, cateva fragmente ceramice rosii, informe si imposibil de clasificat sau datat. Cautarile pe plaja in fata malulului, acolo unde apa marii spalase si decantase materialul arheologic cazut din mal, s-au soldat cu acelas esec. Atunci am inceput sa studiez pentru cultura mea modalitatea de constructie a zidurilor si amenajarea podelei. Aceasta din urma era alcatuita dintr-un pat de pietre rotunjite ca acelea de rau ( ce pavau pe vremuri strazile laturalnice ) ste care se afla un ciment de culoare roscat caramizie.
Pe acest ciment amestecat cu pietris marunt se afla prinsa, montata ( cum vreti sa-I spuneti ) marea descoperire ( pentru o buna subliniere literara ar trebui sa scriu “MAREA DESCOPERIRE” ): un covor de aproximativ 10 metrii lungime de mozaic! Fantastic! Gasisem pe malul marii ruinele unei cladiri antice care pastra intre ziduri un mozaic de dimensiuni relative mari.
Am inceput sa-mi imaginez o villa ,cel mai probabil din perioada romana ( asa-mi placea sa cred ) cocheta, cu o terasa pavata cu mozaic de unde puteai admira marea. Carand apa din mare cu o sticla de plastic de 0,5 l a m inceput sa curat si sa spal marginile acestui mozaic. E un mozaic policrom! Pietricelele care-l compun atunci cand nu sunt de marmura alba sunt de piatra gri, rosiatica sau maroniu-galbuie.
Ma aflam la marginea unui covor de mozaic, o intrebare nu-mi dadea pace: e doar marginea exterioara a mozaicului? Restul covorului gasindu-se sub pamant. Sau e doar un fragment, o margine supravietuitoare din covorul distrus de apa marii?
Pentru a gasi un raspuns la aceste intrebari am continuat cercetariile cu zidurile edificiului. In partea presupus vestica ( in viata mea nu mai plec in concediu fara busola si ruleta! ) un zid se gaseste deasupra covorului de mozaic. Zidul din piatra nu se leaga organic cu zidul ce coboara sub nivelul mozaicului indicand o constructie ulterioara. Mai mult intre zidul tarziu si zidul initial se pastra pana la covorul de mozaic o bucata de tencuiala ce pastreaza urme de vopsea colorata ( rosie si verde ) notata pe fotografia de mai jos. Covorul de mozaic atat cat lasa malul sa se vada continua sub zidul tarziu construit fiind direct pe acesta.
Zidul initial forma un L cu hasta mica spre mare perpendiculara pe mozaic iar hasta mare continua pe directia malului in linie dreapta pe aproximativ 1,5 metrii dupa care se sfarsea constructiv in ceea ce parea a fi limita vestica a constructiei.
Pe fotografia de ansamblu punctul de contact intre zidul initial si cel tarziu este indicat de sticla aflata pe coama malului. Tot acolo puteti vedea distanta pe care zidul tarziu suprapune covorul de mozaic.
Urmeaza o zona cu ce parea a fi curtea edificiului avand ceva dale de piatra “in situ” si a carei limita este data de chiupul mai sus amintit.
Spre est dupa groapa moderna ce a afectat edificul antic se gaseau ceva ziduri ce coborau spre mare iar mai incolo ramasitele unei amenajari moderne de beton. Pe plaja imprastiate mai multe lespezi mari de marmura ce cu siguranta facuserau parte din edificiul antic.
Spre capatul estic al golfului fragmentele ceramice se inmulteau ( majoritatea provenind de la amfore: funduri, manere, gaturi ) dar toate fiind foarte tocite am presupus a fi aduse de valurile marii probabil de la o epava antica aflata in apropiere si fara a avea o legatura directa cu edificiul nostru.
