marți, 24 mai 2016

Ploaie de vară în București

Pedalam din ce în ce mai repede. Cu cât creștea viteza cu atât se făcea mai întuneric. Primii stropi m-au lovit la intrarea în Cișmigiu. Poate totuși nu plouă! Poate scap... Am trecut strada și am apucat-o spre parcul Izvor. Gata, a început! În scurt timp nu voi mai vedea nimic prin ochelari. Of... Ce vedere de șoim aveam odată și acum nu mai reușesc să-mi găsesc ochelarii .. fără ochelari.
 Nu mai trebuie decât să traversez pe diagonală parcul Izvor și s-o apuc spre Casa Poponarului ... aaaa ... Poporului. Dar dacă mă apucă pe acolo? N-am unde să mă adopestesc. Și tot dealul în sus pe lângă Casa Academiei sau cum i-o spune. Nici un adăpost! Mai bine rămân în parc. Dar unde? Sub copaci e  o idee proastă. Clar! Trec pe lângă locul de joacă, pe lângă castel. E aproape pustiu. Câțiva părinți, întârziați acolo, fug târându-și odraslele de mână.  Sub castel! Acolo mă adăpostesc. Cât poate să dureze o ploaie de vară? Turnul din colț e cel mai adăpostit. Mă bag acolo. Scot geaca de ploaie din geanta bicicletei și mă îmbrac cu ea. Apa șiroiește deja. Peste tot. Chiar și printre scândurile castelului. Verific messenger-ul. Nu mai scrie nimeni acolo. A trecut vremea lui. Cum trece vremea oricui și a orice. Scot bicicleta îmn ploaie. N-am, mai spălat-o de un an. De când am cumpărat-o. Acum o spală Dumnezeu. Gratis ...
 Primul a venit paznicul. E mare. Sau mai bine spus mult. Are o față inocentă așa cum numai persoanele foarte mari o pot avea. Se uită lung la mine și la bicicletă dar nu-și găsește cuvintele. Nici eu nu știu ce să-i spun. Ce aș putea să-i spun? Și de ce? Nu sunt foarte convins că-i paznicul și mă gândesc că poate vrea să-mi fure bicicleta. Ha! Să vezi ce criză fac! Cât e el de mare... Numai să îndrăznească! Încerc să mă calmez. Atunci apare el. E tuciuriu, are o vârstă incertă și trei copii. Doi mici ( abia merg ) și unul foarte mic care nu are mai mult de câteva luni. Cei doi mici se așează în fund pe jos. Unul din ei, cu un păr lung, șaten, cârlionțat, are doar pempărși și o bluză. N-a mai fost schimbat de mult. Din pempărși s-a întins pe spate inconfundabila ”cremă” maro care între timp s-a uscat. Nu pare să-l deranjeze. Tatăl e agitat. Pare a se cunoaște cu paznicul. Vorbesc între ei. Nu mai are baterie la telefon și trebuie să-și sune nevasta. Paznicul se oferă să-i bage SIM-ul în telefonul lui. Pe cine să sune? ”Pe Moneda!” Zice tatăl copiilor. Mi se pare că nu aud bine. Zâmbesc! Nici aici nu mă lasă numismatica. Gata! Paznicul găsește în agendă un număr: Mona Nevasta. Oare tatăl nu știe cum o cheamă pe nevastă-sa?
 ”Unde ești făăă?!?!?” ”Plânge ăsta micu'!” Ăla mic și oacheș din brațe paznicului plânge la comandă!  A ajuns acolo cât vorbește tatăl la telefon. Îi cere Monedei să vină mai repede, doar cât să-l alăpteze pe ăla mic. Oare o s-o văd și pe asta? Plouă cu găleata. Unde să mă duc? Nu, sigur Moneda ( sau Mona ) nu va veni prin ploaie să alăpteze. Discuția se încheie cu înjurături și ton ridicat. Tatăl îl recuperează pe cel mic fără menajamente, dar totuși tandru. ”Vin la tata să-ți mănânce pu*ica ta de frumos” Aha, deci și ăsta e băiat.  Ploaia a scăzut nițel în intensitate. Copilul s-a oprit brusc din urlete. De castel se apropie o femeie slăbuță, cu o fustă creață de o culoare incertă și o bluză, sau mai degrabă o cămașă albă, descheiată. Are două bidoane de minim 3 litrii fiecare. Așa din ochi. Se bagă sub turn. Începe o discuție cu tatăl copilului. ”Haoleo, n-am rezolvat încă. Am lăsat actele acolo ... ” Bănuiesc că vine de la primărie. Probabil ceva daravele cu ajutoare sociale. Își aprinde o țigare Kent și își scoate una din țâțe, cu care îi acoperă fața celui mic. Na că am văzut-o și pe asta! Unde să mă duc? Acum plouă din nou tare.
 Pe tată îl apucă o tuse tabagică interminabilă. Pare că se atinge paroxismul! Acum tot spațiul de sub turn e plin. Doar bicicleta e afară în ploaie. E curată și arată ca nouă. Pare veselă.
Apoi totul se destinde brusc. El o ia înainte să caute un taxi. Au renunțat la ideea de a merge cu 385. Stația e prea departe și s-ar putea uda. Ea, cu cei trei copii, îl urmează. Nu mă uit după ei. Rămân doar cu paznicul. Își face curaj. ”Ăștia au zis că o să plouă două zile.” Răspund ceva monosilabic. Acum plictistit pleacă și el către ghereta lui. Rămân singur. Ploaia pare că scade în intensitate. Brusc totul a devenit neinteresant. Mă sui pe bicicletă și plec și eu. Încă plouă ... Deh, suprarealism Dâmbovițean...

luni, 19 octombrie 2015

Păsărica doamnei

Acum vreo câteva seri veneam spre casă, târându-l după mine,  de-o mână, pe fi-miu. În dreptul ”șaormeriei” Melisa de la Sebastian fi-miu, brusc înviorat, exclamă tare și repetat:
 - Uite doamna cu păsărica! Uite doamna cu păsărica!
 Sau ceva de genul.
Las capul în jos și mă răstesc printre dinți:
 - Taci măăă! Iar ai început să vorbești prosti?!? Te spun maică-ti!
După vreo doi-trei pași  întorc capul spre locul teoretic unde se afla ”doamna cu păsărica”. Deh, curiozitatea bat-o vina. În fața ”șaormeriei” așteptau trei femei. Una din ele ținea în mână o colivie mică în care se agita jucăușă o păsărică. Halal părinte!...

marți, 26 mai 2015

Dacia BMW


 Uzinele Dacia sunt din ce în ce mai focusate pe nevoile clientului. Logan-ul a fost gândit cu un portbagaj mare, generos, în care să încapă porcul de Crăciun, oul, mielul și cozonacii de Paști, sacra de concediu etc. Când faza primară a fost depășită, nevoia de hrană astâmpărată, a apărut necesitatea afirmării sociale. Simbolul ”realizării” în viață fiind, la  nivelul românesc al înțelegerii umane, mașina de teren. Așa a apărut Duster-ul. Acum stă să se lanseze Duster-ul Pick-up... ceva mai cool, ceva mai americănesc, numai bun pentru fermierii din mijlocul Bucureștilor ( că doar nu-ți cumperi așa mașină să o bagi prin hârtoapele de la țară ).
 Azi dimineață am avut revelația unui nou model de succes by Dacia. Ceva care să țină pasul cu mersul societății, cu moda, cu firea omului mioritic, ceva care să rupă gura târgului, ceva care să spargă topurile, ceva dorit, ceva jinduit, ceva mai tare decât orice altceva: DACIA BMW! ! ! Cu opțiunea DACIA BMW Tunat! E? Ce ziceți?  

joi, 21 mai 2015


Dialogul biciclistului cu lumea
 
 
 De ce nu am mai scris nimic, de mult timp, aici? E simplu!  De o vreme sunt mai mult biciclist :) . Cum am ajuns biciclist? E și mai simplu... m-am săturat de ură. 
  Mașinile sunt înjurate de pietoni, pietonii de șoferi. Motocicliști îi înjură pe șoferi iar șoferii îi acuză pe motocicliști că nu renunță  la organe până nu îndoaie și vreo mașină . Ar mai fi de amintit ura celor din transportul public față de cei din mașini personale și înjurăturile șoferilor de limuzine personale la adresa tramvaielor și autobuzelor. Iar dacă ne uităm în tramvai, metrou sau autobuz vedem încrâncenarea mută a pasionaților de sporturi nautice și săpun contra puritanilor olfactivi, a cititorilor contra melomanilor, a tinerilor contra bătrânilor,  a bătrânilor contra ”bagabonților tineri” șamd.
 Această ură pare foarte democratică și cumva logică. Mașinile ocupă tot spațiu ( carosabil, trotuare, intrări în parcuri, alei, etc ) iar pietonul  încearcă să-și recâștige suveranitatea pierdută. De transportul public nu mai vorbesc, acolo nu sunt decât groaznic de multe maimuțe închise într-un butoi.
 Prin urmare am vrut să trăiesc idilic, aproape de natură, departe de ură, fără grija parcării, fără plata abonamentului la presa socială numită tramvai sau metrou, și am devenit biciclist.  
 Buuun... acum sunt cel mai urât și hulit personaj din trafic :( .  Dacă merg pe carosabil mă înjură șoferii de toate categoriile, dacă merg pe trotuar mă înjură: femeile, bărbații, copiii, mamele cu cărucioare, bunicii cu nepoți, șoferii care parchează, șoferii care circulă pe trotuar ... Numai câinii maidanezi nu mă mai urăsc. Nici nu mai au cum sau de ce. În Walhauhalla unde i-a mutat primarul ( fie numele Oprescului lăudat! ) probabil au la micul dejun tibie de biciclist, pulpă de pieton contemplativ la masa de prânz și cetățean fezandat în sosuri bahice la masa de seară.
 Cum să-i explic babei, ce mă privește cu jar în ochi, că un loc în tramvai o așteptă pentru că eu sunt pe biclă? Cum să-i explic ipochimenului de la volan că un loc de parcare e liber, în jurul clădirilor de birouri, pentru că eu alerg pe două roți pe lângă bordură?
 Ce aveți fraților cu mine?
 Întru reconcilierea lumii cu bicicliști, de azi, pe blog, am făcut o nouă rubrică ( sau cum i-o zice ) : ”Biciclistu' e și el om!?!” Alt nume mai inspirat nu mi-a venit .


miercuri, 28 mai 2014

Din nou la Porsche Bucuresti Vest sau cum mi-am petrecut o zi din concediu, o zi din viaţa ...

 Am o veste bună şi una normală pentru ţara asta. Criza s-a terminat! Cel puţin pentru unii.. Asta e vestea cea bună, cealaltă veste este că lucrurile la Porsche România s-au întors la ce a fost înainte de criză.
Vă povesteam acum doi ani de vizita la Porsche Bucuresti Vest  şi de cât de încântat de servicii am fost.  Pentru că ITP-ul sta să expire şi AC-ul făcea orice mai puţin frig m-am întors din nou la cea mai cunoscută reprezentanţă VW din România. Dar ca cititorul să înţeleagă mai bine cum stau lucrurile acum la PBV1 am să încep povestea cu vreo două zeci de ani în urmă, pe vremea când Porsche România era la fel de elitist ca francmasoneria si grupul bilderberg la un loc. Pe vreme aceea aveam un Volkswagen Variant din 72 care-şi trăise viaţa în România. Maşina fusese vândută în Germania unde Volkswagen înseamnă "maşină poporului" adică o maşină relativ ieftină, aşa pentru cei mulţi, clasa de mijloc să-i zicem. Nu mai explic ce şi cum e cu clasa de mijloc ca să nu înjur ... aaa ... să nu intru în politică.
 Buuun! Pe vremea aia veneam la Porsche România ca la Mecca în speranţa unui ajutor nesperat: în  piese în primul rând şi apoi în cunoştinţe tehnice. Că d-aia era reprezentanţă oficială, nu?
 Strategia lor era la vremea aceea foarte simplă: piesele erau în baza de date ( maşina avea atunci doar vreo 20 de ani ), puteau fi comandate, dar preţurile spuse de domnişoara impersonală de la ghişeu erau uriaşe, colosale, astronomice, înţelege cititorul ce vreau să zic. Te lipseai şi plecai. Rămâneai aşa cu un gol în suflet ca un copil ce pleacă din magazinul de jucării fără jucăria la care a visat nopţi la rând.
 Treaba asta a avut şi o parte bună. Aşa am devenit "tehnic". Obligat fiind să fac din fiare vechi piese noi am dobândit cunoştinţe mecanice, încredere în forţele proprii şi o aversiune faţă de "reprezentanţe" precum căţeaua de injecţii.
 Dar anii au trecut, criza a venit, iar Porsche Bucureşti s-a reorientat către servicii, către clientul mai de rând. Unde mai pui că şi numărul service-urilor a crescut iar acum o interfaţă şi un VAG Com găseşti la orice colţ de stradă. 10% reducere la piesele pentru maşini mai vechi de zece ani. Piese VW originale la preţ de buticul din colţ cu no-name-uri. Tot felul de oferte care mai de care...
 Asta a fost momentul de acum doi ani când sila de "reprezentanţe" a fost învinsă şi scriam postarea laudativă amintă la început.
 Acum m-am întors din nou la Porsche Bucureşti Vest 1 ... Am sunat pentru programare. Aceiaş voce feminină impersonală a răspuns. "Pentru Marţi la ora 08:00... da ... nu vă putem spune preţul ... variază mult... schimb ulei? sigur ... 500 Ron!" Măi fată dragă de 500 de ron se fac chestii serioase nu un schimb de ulei. Ca urmare am făcut programare pentru altele: ITP, AC şi un zgomot suspect ce se aude la pornire ( bănuiesc că-i ceva pe la electromotor ).
 Marţi la ora 08:00 ( fix ), după vreo oră petrecută pe şoseau de centură într-o coloană interminabilă de maşini ce se deplasau cu viteza melcului turmentat, mă prezint la PBV1.
 Din start mi se spune că maşina-i cam veche şi anumite piese s-ar putea să nu fie pe stoc. Maşina e din 2001 iar piesele în discuţie erau doar nişte piese prost făcute de nemţii de la Volkswagen care cedează când ţi-e lumea mai dragă. Şi ca să fiu mai explicit e vorba de clemele ce ţin geamul lateral, care sunt din plastic ieftin şi se rup. E defect cunoscut ;) de la VW. Ca toate defectele maşinilor VW din epoca plasticului colorat. Dar să revin la vizita mea...
 Predau cheile, docmentele şi mă pun pe aşteptat. La ora 11:00 mă ridic să-mi întind oasele şi constat că maşina e nemişcată în parcare unde o lăsasem cu trei ore în urmă. Probabil fiind "veche" nu a prezentat interesul mecanicilor. Păi de ce m-aţi chemat fraţilor de la ora 8? Nu puteţi p-ăştia cu maşini vechi, cu troace, să-i chemaţi mai pe seară direct? Eventual când se închide ca să înţeleagă clientul fără bani de Passat nou care-i treba cu "reprezentanţa".
 De gura mea au mutat maşina din faţa reprezentanţei. Acum e unu fără ceva. De la ora 12 e pauză de masă. Stau cuminte şi aştept. Să vedem pentru încă cât timp. Şi pentru cât mai ales ;) ... De ce nu m-am dus Doamne la băieţii cu reparaţii la AC din colţul străzii?!?!? De ce? Că era în jur de 100 de lei freonul şi nu-mi mai pierdeam ziua la marginea Bucureştiului, a lumii, a civilizaţiei şi a respectului faţă de client.
 A trecut criza! Acum se vând din nou maşini noi pe bandă rulantă. Trec TIR-uri cu maşini noi unul după altul pe jalnica şosea de centură a acestui oraş. Unul a intrat şi aici la PBV1 unde clientul cu "troaca" lui veche le răpeşte timpul preţios experţilor de la "reprezentanţă". Acum e iar preţuit clientul cu dare de mână şi îngustime de creier care nu poate merge mai mult de doi ani cu o maşină. Că nu-i aşa? "Statutul persoanei" e dat de maşină, telefonul mobil şi poleiala cu care te aureşti, nu de cinste, de seriozitate, de muncă sau de ce ai în cap...
 Stau şi aştept, ce să fac? Şi în timpul ăsta repet şi eu asemeni vânătorului din filmul "Operaţiunea Monstru": "Jur să nu mai vin în deltă decât singur!". Numai că eu am adaptat niţel: "Jur să nu mai calc pe la "reprezentanţă" cât o să trăiesc!",  "Jur să nu mai calc pe la "reprezentanţă" cât o să trăiesc!"; "Jur să nu mai calc pe la "reprezentanţă" cât o să trăiesc!".
 Dar poate vine iar vreo criză şi îmi arată şi mie cineva o leacă de respect pe banii mei. Poate...
 Ca lucrurile să fie clare au şi avizer. Acolo sunt puşi clienţii de valoare care şi-au luat maşini noi. "Dă-o bă la REMAT şi ia una nouă daca vrei să fi tratat ca un om!" De fapt pe vitrina "reprezentanţei" scrie mare "Aici REMAT 2014", de m-am şi speriat. Am crezut iniţial că am nimerit cimitirul şi nu spitalul de maşini.
 Oare au terminat de mâncat experţii? Am deja cinci ore de când stau aici pentru un ITP, un freon şi un zgomot...
 Dar e bine. Şi aşa nu mai scrisesem de mult ceva pe blog... Acum am timp. Să scriu, ce văd, ce simt... Numai să scap de aici până la cinci, să ajung să-mi iau copilul de la grădiniţă.
 Acum mă gândesc dacă să-i arăt postarea şefului de "reprezentanţă" când plec sau să-i scriu un mail când ajung acasă.... De fiecare dată când vezi o nedreptate şi taci mai pui o za în lanţul sclaviei! Am să-i trimit un mail. Evident n-o să-i pese, acum se vând din nou maşini noi...  gârlă!
 Şi dacă am bani tot n-o să-mi iau maşină nouă. Nu aici! Nu VW!
 O juma de oră ITP-ul. O juma de oră freonul şi hai să zicem o oră electromotorul ( dacă ăla o fi ). "Jur să nu mai calc pe la "reprezentanţă" cât o să trăiesc!" Să zicem şi o oră "pauza de ţigare" a experţilor de la reprezentanţă. În total trei ore... "Jur să nu mai calc pe la "reprezentanţă" cât o să trăiesc!" Şi eu stau aici de cinci ore jumate!  "Jur să nu mai calc pe la "reprezentanţă" cât o să trăiesc!"
 Vroiam să-i duc lui Iustin un pliant publicitar "New Beetle". Nu-i mai duc nimic, mi-e silă şi de "reprezentanţă" şi de marcă. Oricum de când mi-am luat biclă şi merg zilnic cu ea la muncă, mi-e silă de maşini în general. Şi de tramvaie... şi de...
"Jur să nu mai calc pe la "reprezentanţă" cât o să trăiesc!"
 Gata se întoarce lumea de la masă! E 13:40 ... Poate se apucă şi de maşina mea. "Jur să nu mai calc pe la "reprezentanţă" cât o să trăiesc!"
 E 14:00... şase ore! "Jur să nu mai calc pe la "reprezentanţă" cât o să trăiesc!"
 Hahahahah! Au terminat psihic încă un client! "Cum nu-i vopsită?!?!?!" "Încă nu, dar staţi liniştit că se vopseşte repede." :)) ...
"Jur să nu mai calc pe la "reprezentanţă" cât o să trăiesc!"

E 15:10 , au trecut şapte ore de când zac aici. Puţin mai devreme a venit purtătorul de cuvânt al mecanicilor ( sau cum s-o numi el ) şi mi-a povestit cum stau lucrurile:
1. maşina are două şurubele lipsă la scut. Mi-au dat lacrimile ... "Doresc să le pună?" Reuşesc cu greu să dau un răspuns afirmativ.
2. Pierde freon pe undeva, neclar pe unde. I-au pus substanţă de contrast şi peste o vreme, poate câteva luni dacă am noroc (?) când iar n-o să mai meargă, o să vin din nou la service să vadă pe unde a pierdut freonul. Vestea m-a dărâmat mai rău decât eram. Speram să nu-i mai văd niciodată.
3. ITP-ul e gata. Şi ...
4. De "zgomotul" de la electromotor se apucă acum.
Doamne dă-mi putere să rezist până la finalul vizitei! Au program până la 19:00 :( . Deja am anunţat soţia să vadă cum reuşeşte să recupereze copilul de  la grădiniţă. Cine m-a pus să-mi iau maşină cu aer condiţionat? Cine?!?!?! Dar poate nu mai vin la ăştia sau poate încălzirea globală se schimbă în răcirea globală cum promiteau pe Discovery.
E deja 15:30 ... Of! Bine că iau magneziu.
E 16:00! 8 ore! Nu puteam să mă duc cu Variantul din 1969 în concediu? Maşinii ăleia dacă i se strică electromotorul îi dau un brânci şi porneşte. Sau decât să fi venit aici nu mai bine mă apucam să desfac electromotorul în faţa blocului? M-am dat pe mâna "reprezentanţei". Cine m-a pus???? Cine?

Coşmarul a luat sfârşit la ora 17:40. Bilanţul vizitei la  "reprezentanţă" este următorul: pentru cele două probleme AC şi "zgomot" la pornire, o singură rezolvare: sudat suport evacuare . Factura de 650 Ron în care intră ITP de 150 lei. În final 500 lei pentru două afturi de sudură.  Nu cred că poate să-mi spună nimeni la ce a folosit diagnoza de 75 de lei. Să ştie unde trebuie sudat? Să vadă că nu are freon AC ul? Diagnoză puteam să-mi fac şi eu acasă GRATIS în 5 minute nu în 10 ore! Nu mai discut restul facturii deşi fiecare lucru trecut acolo ar merita o analiză. Zilele astea mă duc cu maşina să verific pe elevator dacă zona unde s-a sudat a fost dată cu ceva pentru protecţie sau au lăsat-o aşa să mă trezesc cu gaură în podea peste o iarnă.
 Probabil  trebuia să dau o "atenţie" celui care mi-a preluat cheile şi documentele. Dar nu ( mai ) fac asta pentru nimic! Vreau să fiu respectat pe banii mei! Dacă am programare la ora 08:00, te apuci de maşină la ora 08:15 nu o muţi de gura mea 3 ( trei ) ore mai târziu din parcarea din faţă în cea din spate.
Adio PBV!












luni, 26 mai 2014

Cronologia şi tipologia monedelor emise la Histria în epoca romană



Cartea ( pdf 18 MB - ISBN 978-973-0-16840-2) poate fi descărcată de pe blog-ul Societății Numismatice Române sau de pe sit-ul www.academia.edu .
Cuvânt înainte

  La împlinirea a 100 de ani de la deschiderea de către Vasile Pârvan a șantierului arheologic Histria sunt fericit că pot să dăruiesc o nouă lucrare dedicată acestei cetăți. Odată scrisul finalizat, cartea făcută publică, mă simt de parcă tocmai am încheiat cea mai frumoasă campanie arheologică, campania de la Troia viselor mele. Căci fiecare visător are o Troie a sa ce-l urmăreşte peste ani indiferent de locul unde viaţa îl poartă. Această carte reprezintă împlinirea unui vis  din copilărie: catalogarea monedelor histriene de epocă romană.

  Când am plecat în acest demers mi-am imaginat că tot ce voi avea de făcut este să adun la un loc, într-o formă cât mai ştiinţifică, toate acele monede histriene împrăştiate în lucrări de specialitate, sit-uri de internet sau colecţii. Dar lucrurile s-au dovedit mult mai complexe, căci studiind aceste monede ( pe care cititorul le va vedea adunate în catalogul cărții ) cred că am zărit şi puțin din desfăşurarea vieţii la Histria în epoca romană, câteva fleşuri din istoria spaţiului pontic.

 Revăzând lucrare îmi dau seama că întrebările ce se nasc sunt mult mai numeroase decât răspunsurile oferite, că multe aspecte rămân neclare iar altele pot fi discutate și rediscutate. Dar oricâte minusuri vor fi găsite lucrării sunt sigur că fiecare cititor, fie el cercetător ( numismat sau arheolog ),  colecţionar pasionat sau doar cititor întâmplător, va găsi ceva interesant sau util. Pentru că scopul principal al acestei lucrări este utilitatea. Am dorit în primul rând să ofer un instrument de lucru, un catalog al monedelor histriene de epocă romană pe baze cronologice asemeni marilor cataloage dedicate monetăriei oficiale imperiale. Estimez că aproximativ 75% din emisiunile histriene de epocă romană se regăsesc în acest catalog. Catalogul a fost conceput  privind către trecut dar cu gândul la viitor. Pentru emisiunile ce vor apărea în viitor sau publicate dar necunoscute nouă în acest moment, am gândit un sistem de catalogare pe baze cronologice, care permite adăugarea de noi emisiuni fără a afecta ordinea iniţială. Notarea emisiunilor deşi poate părea greoaie este de natură să ofere criptat maximum de informaţii posibil cu minim de caractere.

 Faţă de prima lucrare dedicată emisiunilor histriene din vremea lui Septimius Severus (  conţinută în linii mari și de prezenta lucrare ) am dorit ca aici să aprofundăm şi probleme de iconografie, de identificare a Marelui Zeu călare (Teos Megas), zeu ce în epoca romană devine emblematic pentru atelierul monetar histrian ca principal tip monetar. Consideraţiile de ordin istoric dar şi cele de natură să stabilească relaţia între emisiunile autonome, cele aşa zis „pseudo-autonome” şi cele provinciale sper să trezească interesul cititorului în egală măsură.

  Cine doreşte să-mi transmită o părere legat de această carte sau doreşte să facă cunoscute materiale numismatice ( aflate în colecţii publice sau private ) ce nu se regăsesc aici dar se află în directă legătură cu subiectul, poate să o facă trimiţându-mi un e-mail pe adresa: beldianub@yahoo.com . 

Bogdan Beldianu

Bucureşti 2014

joi, 8 mai 2014

Prezumţia de vinovăţie


Ieri, acasă, spre seară.
Intră Iustin cu maică-sa pe uşă. Amândoi supăraţi.
- Şti ce a făcut fi-tu în parc?
-?!?!
-A bătut un copil!!!
- Măi Iustin nu-i frumos. Cum ai putut să faci aşa ceva?
 Am zis eu încercând să fiu autoritar şi în acelaş timp să educ odrasla.
- Am crezut că-i violent şi d-aia l-am bătut!
- :))))))))