marți, 27 decembrie 2011

Insigna “Volkswagen 70 de ani”


( Comunicare sustinuta la sedinta Societatii Numismatice Romane din data 26.11.2011 )

In perioada 20-22 Iunie 2008 la Wolfsburg in Germania s-a sarbatorit, printr-o intrunire europeana a posesorilor de automobile Volkswagen clasice[1], sub egida “Welcome home!” 70 de ani de la aparitia acestei cunosute marci de automobile[2]. Cu aceasta ocazie a fost emisa o insigna ce face obiectul acestui material.

Inainte de a prezenta aceasta insigna consider ca o scurta trecere in revista a evenimentelor conexe subiectului, petrecute acum mai bine de 70 de ani, va aduce un plus de cunoastere si interes asupra materialului.

In 1933[3] la salonul auto de la Berlin cancelarul Germaniei ( la vremea aceea ) Adolf Hitler vine cu promisiunea unei masini populare care sa coste sub 1000 de marci ( pretul unei motociclete ). Dupa mai multe discutii realizarea prototipului masinii poporului ( Volkswagen ) i se incredinteaza lui Ferdinand Porsche care la 22 iunie 1934 semneaza contractul ce stipula in caietul de sarcini urmatoarele:



1. Realizarea a trei prototipuri, care daca erau gata in mai putin de zece luni aduceau o compensatie lunara de 20.000 marci realizatorului. 2.Masinile trebuiau sa poata transporta 4 adulti sau 2 adulti si trei copii, sau 3 soldati si o mitraliera. 3.Viteza de croaziera trebuia sa fie 100km/h 4. Consumul mediu sa nu depaseasca 8%. 5. Motorul trebuia sa fie aircooled pentru a nu exista probleme cu pornirea in anotimpul rece. 6. Pretul final sa fie sub 1000 marci. Echipa reunite de Ferdinand Porsche pentru acest proiect era compusa din: -Erwin Komenda designer sef al companiei Porsche, inainte lucrase pentru Steyr si Daimler-Benz - Karl Rabe inginer sef anterior lucrase la Austro Daimler si Steyr. -Josef Kales motoare. -Josef Zahradnik ( transmisie si suspensii ) - Franz Xaver Reimspies ( aerodinamica ) lucrase anterior la Austro Daimler el este si designerul logoului Volkswagen - Josef Mick ( aerodinamica ) Daca avem in vedere si CV-ul lui F.Porsche, lucrase pentru Austro-Daimler, ulterior pt Daimler-Benz si inainte de fondarea propriei companii pentru Steyr, vedem ca echipa era formata din profesionisti, fosti colaboratori la mai multe companii auto. Acest fapt cat si cerinta de a da gata un prototip in zece luni a facut ca noua masina sa fie una "inspirata" din alte masini ale vremii. Un lucru foarte important trebuie retinut: Volkswagen nu era o inventie ci un produs realizat in urma unei comenzi de stat pe baza unui "caiet de sarcini".. Pentru producerea noii masini s-a decis constructia unei noi fabrici si a unui nou oras. Intrucat producerea si comercializarea masinii poporului urma sa se faca de si prin KDF masina ca si orasul a primit numele de KDF. KDF ( Kraft Durch Freude ) a fost o organizatie nonprofit adaugata sindicatului unic din Germania nazista DAF ( Deutsch Arbeitfront ). Organizatia avea ca scop "distrarea" clasei muncitoare prin sport, excursii, concerte, croaziere, etc . Orasul pana la victoria aliatilor se va numi KDF-stadt, abia dupa infrangerea Germaniei numele va fi schimbat in Wolfsburg dupa numele unui castel aflat in apropiere. Inaugurarea lucrarilor la fabrica si orasul KDF a avut loc la 25 Iunie 1938 in cadrul unei ample manifestatii la care au participat si numerosi ziaristi straini. Fotografiile din arhiva revistei "Life" facute cu aceea ocazie ( disponibile pe internet ) ne arata primele Volkswagen-uri produse si ofera interesante informatii asupra evenimentului.



Deschiderea in 1938 a fabricii Volkswagen ( Volkswagenwerk Gmbh ) nu este intamplatoare. In acelas an Germania inaugura 1000 kilometrii de autostrada ( vezi foto 1 ) .

In Octombrie 2006 in Lituania au fost gasite ramasitele uneia din primele masini Volkswagen fabricate in 1938. Masina a ajuns in Germania la Wolfsburg intr-o colectie privata si este in present restaurata impecabil numai cu piese din aceea perioada sau cu repere identice cu cele originale. Alte doua masini Volkswagen fabricate in 1938 ( una din ele cabrio ) se gasesc expuse la Stiftung Automuseum Volkswagen din Wolfsburg.

Revenind la momentul 2008 cu ocazia intrunirii de la Wolfsburg, prilejuita de implinirea a 70 de ani de la inaugurarea oficiala a marcii, participantilor li s-a inmanat o diploma de participare si o insigna .

Insigna ( cu dimensiunea de 25 mm ) realizata din metal in doua variante: argintie si aurie, se prezinta sub forma unui personaj in picioare avand o silueta umana schematizata. Capul personajului are forma siglei Volkswagen. Pe cap personajul nostru poarta o sapca iar in mana dreapta o cununa laureata avand in centru cifra 70 .

Personajul infatisat de insigna noastra este personificarea “Volkswagen Dienst” ( in germana ) sau “VW Service”.

Istoria lui fiind una destul de indelungata. Prima data “Herr VW Dienst” apare pe coperta 4 a Manualelor de utilizare VW incepand cu anul 1952 dar intr-o alta forma.


In forma prezenta pe insigna noastra apare incepand cu Ianuarie 1954 .

Vreme de peste 20 de ani va aparea, in diverse ipostaze, prin mai toate manualele, brosurile de prezentare sau cartile oficiale dedicate Volkswagenelor air-cooled, in general, atunci cand se face referire la suportul tehnic oferit de producator posesorilor de astfel de masini .



Piata Americana si cultura hippy a anilor ‘60 l-a adoptat rapid pe “Herr VW Dienst” fiind cunoscut peste ocean drept “VW Mr. Bubblehead“ sau mai scurt < Volkswagen’s “Bubblehead”>.

Aceasta insigna completeaza frumos seria numismatica emisa de compania Volkswagen, in cei peste 70 de ani de existenta, serie ce cuprinde: insigne, jetoane, plachete ( badge-uri ), embleme heraldice etc.


[1]Prin Volkswagen classic se intelege de regula un vehicul de aceasta marca propulsat cu un motor air-cooled asemanator cu cele din dotarea primei generatii de masini Volkswagen. In aceasta categorie intra VW Kaffer sau “broscuta”, microbuzele T1, T2, VW Typ3, Karmann Ghia, etc . In ultima vreme in categoria Volkswagen-elor clasice au intrat si primele modele cu motoare water-cooled fabricate la inceputul anilor 70, fiind vorba de Volkswagen-ul Golf si Passat din prima generatie.

[2] Pentru istoria marcii si evolutia ei in cei 70 de ani lucrarea “Vokswagen – Povestea unei pasiuni” editata de principalul dealer de la noi din tara “Porsche Romania” este un util instrument.

[3] Dr. Hans-Georg Mayer-Stein, Volkswagen Militärfahrzeuge 1938-1948, Podzun-Pallas, 1993, pentru nasterea ideii de Volkswagen “masina poporului” a se vedea capitolul “Die Volkswagenidee” pg 6 -12, l a pg. 8 referiri la Salonul auto de la Berlin din 1933.

luni, 24 octombrie 2011

Cel mai mare agronom al Romaniei

De o vreme sunt asaltat la TV de diverse emisiuni legate de trecutul, prezentul si viitorul agriculturii in Romania. Modele de agricultura din Germania, Franta, Olanda, Spania etc sunt discutate la un loc cu experienta romaneasca. Morbu agriculturii i-a cuprins si pe cei din jurul meu ( colegi, neamuri, etc ) care evident au si ei o parere legata de agricultura din Romania. Daca nu va e cu suparere am si eu o parere in privinta asta. Intamplator parerea mea coincide si cu parerea celui mai mare agronom al Rromaniei si aici ma refer la Ion Creanga asa cum atat de frumos a fost ea teoretizata in marele tratat de agronomie intitulat Povestea Povestilor. Lectura placuta!

marți, 4 octombrie 2011

Pohta ce-am pohtit!

Gratie celui mai mare dealer ( dar ce zic eu dealer ca-i mai mult decat atat, e chiar trilar ) de piese de VW clasice din Romania mi-am indeplinit un mai vechi vis: emblema ( repro ) VW 100000 km.
Calitativ emblema este peste asteptari si abia astept s-o montez. Problema e ca nu stiu unde :( . Aparuta in anii 50 se adresa posesorilor de "broscute". Pt ei lucrurile sunt mai simple: bordul e drept si are spatiu suficient pt emblema. La typ 3 bordul este inclinat iar emblema nu ar fi vizibila daca se monteaza acolo. Daca nu se vede e ca si cum nu ai avea-o. Ramane de studiat...

Asupra acestui tip de emblema VW si asupra simbolisticii lor voi reveni intr-un material viitor.

joi, 29 septembrie 2011

Citate si note de subsol

Lucrarile stiintifice se deosebesc de regula de alte lucrari scrise ( mda aici intra si postarile pe net ) prin faptul ca citatele trebuiesc marcate ca atare iar ideile imprumutate de ici colo trebuiesc semnalizate prin note de subsol cu toate datele necesare. Ale naibii note de subsol mai trebuiesc si facute intr-un anumit fel tinand cont de reguli stricte. Complicat! dar nu despre asta vreau sa vorbesc ci despre diversele tipologii de autori "stiintifici"

"Cercetatorul zgarcit" nu se intinde prea mult la vorba. Lucrarile lui sunt o insiruire de date si mai putina dezbatere stiintifica ( a se citi contre, mistouri sau pur si simplu balacareala cu alti colegi de breasla ). Notele lui de subsol sunt foarte putine si lacunare. Par a fi puse acolo doar ca sa nu zica lumea ca nu are si el note de subsol.
"Cercetatorul arogant" are note de subsol in cantitati mai mari decat insasi cercetarea lui. Asa incearca sa-ti arate cat este el de documentat si ca ideiile lui sunt cele mai bune fiind o esenta a tot ceea ce s-a publicat pana atunci in domeniu. El este cel care trage concluziile si naste teoriile universale. Multe din notele de subsol sunt balacareli, "arogante" cu alti colegi de breasla care nu au citit sau citat ce a spus un tembel in Zanzibar despre impactul vanzarii prazului asupra economiei mondiale.
"Cercetatorul timid", la asta toate ideile, dar ce zic eu idei, tot ce scrie are o nota de subsol prin care arata ca altul a zis aia si nu el. E convins ca orice dobitocenie daca a mai fost spusa de unul inaintea lui incepe sa capete greutate si ca urmare poate trece ca fiind adevarata. Este lipsit total de curajul raspunderii stiintifice asupra proprilor afirmatii si se agata de ce au spus altii ca Grecia de fondurile UE.

duminică, 11 septembrie 2011

Pauza publicitara... interbelica Ep. X

A trecut ceva timp de cand nu a mai scris nimic pe aici si a trecut si mai mult timp de cand n-am mai luat o "pauza publicitara".
De scris n-am mai scris din vreo doua motive: interesul tot "mai crescut" pentru acest blog si noi sau mai bine zis vechi proiecte de care m-am reapucat si pe care sper sa le vedeti ( macar partial ) cat de curand.
Revenind la pauza publicitara vreau sa va fac o recomandarea inainte de a va lasa sa admirati publicitatea auto interbelica asa cum apare ea in numarul din Octombrie 1939 al The National Geographic Magazine. Daca sunteti pasionati de vehicule istorice ( clasice ) in general si de "antebelice" in special doua carti ale lui John Steinbeck. In prima carte "Strada Sardelelor" ( o minunata lectura de vacanta ) se gaseste o descriere tehnica si plastica a Ford-ului T "cu mustati" iar in cea de a doua carte "Fructele maniei" veti gasi foarte multe pasaje referitoare la masini interbelice ( in special din primele doua decenii ale secolului XX ), la calatorii lungi cu acestea, la reparatii facute "pe marginea drumului", ma rog, pasionatii nu vor regreta lectura.



miercuri, 7 septembrie 2011

Trei frati buni si unul vitreg


Participarea la intrunirea Typ3 de la Wolfsburg din acest an a facilitat si imbogatirea colectiei de machete auto VW. In materialul urmator am sa va prezint familia de machete Typ3 Fastback ( scara 1/60 sau apropiat ) ce contine trei masini din seria matchbox si o a patra produsa de best-box ).
Incepem cu cele din familia matchbox in ordine cronologica.
Prima masina, de culoare rosie, este cea mai veche din serie si cea mai bine realizata ( parerea mea ). Este un VW Typ 3 Fastback pre 69.
Pe podeaua masinii se poate citi: "MATCHBOX" SERIES/ No 67/ VOLKSWAGEN 1600 TL/ MADE IN ENGLAND/ BY LASNEY/ PAT No 983558. In dreptul puntii spate avem si un " ( A ). Are rotiile subtiri cu capace cromate specifice seriei vechi de la matchbox.










A doua masina de culoare mov metalizat ( !!! ) este acelas tip de fastback dar produs intr-o alta serie. Pe "burta" masinii se poate citi: "MATCHBOX" SERIES No 67/ VOLKSWAGEN 1600 TL/ MADE IN ENGLAND/ LESNEY PRODUCTS&Co Ltd/ SUPERFAST, iar in dreptul puntii spate: PAT No 983558/ ( A ). Foloseste o alta matrita fata de prima masina prezentata atat pentru podea, caroserie cat si pentru roti care au grosimea medie. Matrita pentru caroserie este mai neingrijit realizata, foarte multe bavuri sunt vizibile pe suprafata masinii. Rotile inca au un aspect placut, zvelt, dat de grosimea lor inca mica.










A treia masina, de culoare roz metalizat ( mda are o culoare chiar mai tembela decat precedenta ) este cea mai noua din cele trei, are caroseria si podeaua realizata aparent in aceias matrita ca cea de a doua masina din material. Fata de aceasta difera rotile care de aceasta data sunt groase si dau un aspect "nenatural" masinii.







La toate cele 3 masini "Matchbox Series" se deschid usile, au acelas numar de inmatriculare ( PMC 4250 ) iar pentru interior pare a fi folosita aceias matrita. Caroseria este destul de proportionat realizata fata de cea a masinilor reale. Machetele se dateaza larg in anii 60-70.
A patra masina din colectie, fratele vitreg, este o macheta cu putin mai mica decat celelalte, produsa in Olanda. Este tot un Volkswagen Typ3 Fastback sau TL de culoare rosie. Caroseria, la care usile se deschid, este mai neangrijit realizata decat la seria "MATCHBOX" practic masina avand aceias latime din fata pana in spate si nu o forma de lacrima ca la masina reala. Pe "burta" masinii se poate citi: best box/ 2508/ VW 1600 TL/ MADE IN HOLLAND. Rotile sunt subtiri si au anvelopele profilate. Masina este mult mai rara decat cele din seria "Matchbox". In seria best - box am mai vazut aceias masina si in varianta vopsita verde.
"MATCHBOX" SERIES mai ofera si variante vopsite in verde, maro, galben.








Fotografii grup MATCHBOX:






miercuri, 31 august 2011

Rambo batut de pensionari

Cu ceva zile in urma vedeam la stiri un reportaj avandu-l in atentia sa pe soldatul american. Un ditai galiganul cat usa, cu o incolacire spectaculoasa de muschi imprastiata pe trup, se falea cum cara el printre altele si o vesta de douazeci si ceva de kile. Tot mitul super-soldatului american s-a zdruncinat a doua zi in piata cand am vazut o armata de pensionari slabi si cocarjati ce tarau fiecare dupa ei in sacosi sau carucioare zeci de kilograme de tot ce vrei si ce nu vrei. Mdaaa sigur e grozav sa fi super erou plin de muschi si cu vesta de enspe kile cand esti cat bivolul si te duce elicopterul de la baza militara sau de la portavion fix pana in mijlocul campului de batalie, iar dupa ce arunci o parte din echipament acolo ( grenade, gloante si alte rahaturi d-astea ) elicopterul te cara inapoi la baza. Baaai Rembo pensionarul roman de 40 de kile din care jumate-s reumatism, daca-i “oferta”, strabate Bucurestiul din Rahova-n Pantelimon si din Drumul Taberei in Obor carand mult mai mult si asta cu un simplu carut sau in sacose de rafie. Elicopterul lui e tramvaiul plin ochi la ora de maxima audienta reatembelista cand se duce omul la munca. Cum ar fi fost sa apara langa muschiulosul cu vesta blindata de 20 de kile si o biata baba cracanata: “Maica io vin de la Cora cu cinspe kile de ulei si zece de faina plus doua bormasini ca a fost superoferta. Blindaj pe mine n-am maica decat astea doua veste de lana, un cojocel de oaie, trei broboade, doua fuste si ciorapi lungi de lana impletiti ca desi e Iulie ma “trage” in tramvai de la geamuri”. Daca n-ar fi fost vorba de perfidul current care te trage de te miri unde si ar fi fost vorba doar de ceva gen gloante, schije si alte nimicuri baba noastra probabil ar fi alergat de la o “oferta “ la alta imbracata lejer doar intr-un godin. Mda stiu o sa-mi spuneti ca soldatul din trupele de elita pe langa vesta de douajdekile mai cara si armament, statii de emisie receptive si alte trasnai. OK, ati vazut-o pe baba de un metru jumate care vine la piata cu rata de la 60 de kilometrii de Bucuresti avand la ea spre vanzare “doar”: 2 galeti pline cu branza, doua sacosi de rafie pline cu sticle de 2 litri de lapte, borcane cu smantana si iaurt si un sac cu diverse legume spre vanzare?

Scriind la acest material mi-am adus aminte de o familie de pensionari ce stateau cu un etaj mai jos si care l-ar fi umilit pe legionarul francez ce marsaluia prin Sahara. Cei doi pensionari, dupa ce s-au instalat contoarele de apa, n-au mai depasit la consum jumate de metru cub de apa pe luna fie vara fie iarna. Super legionarul marsaluia prin desert o zi, doua sau chiar si o saptamana dar dupa aia in oaza baga apa in el ca-n camila si se spala pana-l gasea strechea si incepea sa-i creasca solzi de la atata stat in apa. Vecinii mei pensionari, facand un calcul minimalist, foloseau de persoana cam 9 litri de apa pe zi pt facut ceai , baut, spalat, tras apa la WC si udat mini gradina botanica ce o aveau pe balcon si asta ani la rand. Si nu stiu ce ma face sa cred ca din astia 9 litri puneau si apa de-o parte intr-un bazin secret construit in una din camere pt cand se finesc rezervele mondiale de apa potabila sau cand doar se scumpeste.

Sa va mai spun de James Bond si alti super agenti secreti, cu ale lor super-mega radare si alte echipamente ce-i dau dureri de cap si lu’ ET, care aflau toate conspiratiile si toate afacerile tenebroase cand acestea erau pe cale sa se finalizeze? Vax albina! Am in bloc o baba inarmata cu un simplu pechinez care stie absolute tot cale de doua cartiere chiar inainte de a se fi intamplat. Cred ca are si ceva tehnologie de teleportare ca de fiecare data cand plec de acasa sau ma intorc ea este invariabil ( si ) in fata usii mele de parca atunci ca din intamplare scotea pechinezul la plimare.

N-as vrea sa va mai spun de bugete militare de miliarde de dolari versus pensii de cateva sute de lei. Nu va spun decat atat: Baba Rada sau Tanti Anna il bat pe Rambo de-i suna apa-n cap!

miercuri, 17 august 2011

Cand lucrurile incep sa mearga prost. Viena. Calatoria la final.


Aproape toti cei cu care vorbesc de calatoriile cu typ 3-ul aiurea prin Europa nu-si pot stapanii curiozitatea amestecata cu uimire si intreaba: "dar masina asta nu se strica dom'le? n-ai avut probleme cu ea?". De obicei raspunsul sovaielnic incearca sa inchida discutia pentru a nu intra in amanunte ce nu vor sa fie auzite: "in general a mers bine, au mai fost si probleme dar s-au rezolvat". Sentinta auditoriului incheie discutia tehnica multumitor pentru ambele parti: "se faceau masini bune pe vremuri, nemtii dom’le…astia se pricep ce mai!".

Cum ai putea sa povestesti cuiva toate peripetiile, problemele, junghiurile, slabiciunile prin care trece o masina de peste 40 de ani la un drum de 5000 de km, care merge intr-o zi, in regim de autostrada cu viteza constanta de peste 100 km/h, 8 sau 10 ore fara pauza? “E ca si cum ai “da din casa” , ai povesti hatisurile si tachinarile unei casnicii.

Acum, aici, am sa va povestesc si cum incep sa mearga lucrurile prost. Cum arata o aventura tehnica caci problemele tehnice ce apar in aceste calatorii le vad ca parte din aventura, ca o provocare si nu ca un ghinion sau un dezastru. E mai distractiv si mai confortabil asa. In atatia ani de convietuire cu typ3-ul simbioza se apropie de perfectiune, e precum un lung mariaj. Sti cand consoarta va face o criza cu cateva zile inainte, desi e tacuta ca un peste. E ceva ce-ti da de gandit: poate faptul ca se aude cand pune sare in ciorba sau cand baga acul in lana. La fel e si cu masina.

Cu cateva zile inainte, cam de pe la Baden-Baden prin M-tii Padurea Neagra ceva a inceput sa se simta, motorul desi mergea avea o alta tonalitate. Era momentul cand isi cerea clipa de atentie, de mangaiere si afectiune fix in mijlocul filmului de actiune. Am respins-o rece si brutal. Si si-a jurat prima data razbunare…

Cam la fel am facut si cand pe autostrada spre Austria problemele au devenit evidente si vizibile. Mariajul scartaia. Desi mergea inca bine, odata lasata pe liber , motorul se oprea. Aveam de ales in a opri intr-o parcare si a rezolva problema ( chestie ce presupunea descarcarea calabalacului din portbagaj, motorul fiind pitit sub acesta sau a face ce-i 800 de kilometrii pana in camping la Viena si a transa acolo problema profesionist cu o bere rece in mana. Evident ca a doua varianta mi-a parut a fi cea buna. Mie da, masinii nu. A suferit in tacere, a jurat din nou razbunare si s-a pus pe asteptat momentul.

Trebuie spus ca masinile au ceva pervers in natura lor. Daca au un junghi, un betesug, o suferinta de care sti si care refuzi sa o remediezi nu te vor lasa niciodata in fata blocului pe o vreme senina. Nuuuuu. Vor astepta o zi cu ploaie, cu ninsoare, cu tsunami si te vor lasa cu curul in balta fix unde-i locul mai prost. De data asta balta a luat forma unui semafor la doar cateva sute de metrii de camping-ul din Viena la finalul unei zile de condus. S-a oprit si asa a ramas. Am dat la cheie dar masina nu a mai zis nimic, nici crrr, nici brrr, nici tac sau poc. Pur si simplu nu facea nimic. Statea si-si savura razbunarea.

Am impins-o cu demnintate in parcarea de la marginea drumului in care, fiind in Viena si nu in Bucuresti , am ajuns fara a mi se umple congelatorul de carne sau a-mi cadea urechile de la claxoanele de incurajare ale celorlalti participanti la trafic.

Daca tot s-a ivit ocazia mi-am zis sa incep rezolvarea problemelor in ordinea aparitiei. Insirat frumos tot calabalacul langa masina, desfacut capacul la motor si cautat de ce mama masi se opera la relanti. “Ce frumos atarna in aer firul asta


de la electrovalva carburatorului drept! Cat de simplu! “ Am legat firull la loc si am zis sa dau o cheie, sa vedem ce se intampla ( desi la ultimele chei date in mijlocul intersectiei electromotorul tacea filozofic ).

Chiar ati observant cat de multi prosti par destepti doar pentru ca nu sunt in stare sa lege doua vorbe si lumea banuieste ca ei tac filozofic? Ok, hai sa nu o luam pe aratura si sa ne intoarcem la ale noastre…

Masina porneste la sfert de cheie iar motorul torcea lin si constant ( ma rog atat cat poate el ). “Ahhhaaaaa la camping, la bere rece!” mi-am zis eu biet innocent, hotarat fiind sa ignor celelalte simptome ale zilei. De unde sa stiu ca-si ascundea cu greu sub capota ranjetul mefistotelic si planurile abominabile de razbunare? De unde sa stiu ca asteapta ziua de pescuit sa propuna vizita la ma-sa? Offf dupa atatia ani ar fi trebuit s-o cunosc. Dar acum motorul mergea regulat si n-aveam nici un motiv de ingrijorare. Apropo de regulat…

Cu ani de zile in urma lucram la o firma, unul dntre colegii mei sa-I zicem domnul N venea dupa program ( pentru el era al doilea job ) si in liniste si nederanjat de nimeni isi facea treaba. Intr-o zi M, un alt coleg il intreaba pe seful nostrum:

-Auzi ma, N mai vine la munca ( cei doi fiind cam de-o seama si cu vechime similara se tutuiau.

-Da, raspunse seful nostru. Vine regulat.

-Dar pe asta cine-l mai reguleaza ma? Il intreba M cu obida pe al nostru sef, probabil gandindu-se ca venind in afara programului nu prea avea cine sa-l deranjeze pe domnul N.

Dar sa revenim la ale noastre.

Urmeaza o zi de vizitat Viena…

Vizita de anul acesta am inceput-o la fel ca si precedenta prin a nu vizita muzeul auto. Ramane pe data viitoare ca un motiv de a ma pri din nou in acest minunat oras.


Am coborat din metro la Karlsplatz si aici trebuie din nou sa fac o paranteza: iubesc metroul vienez. Nu pentru ca ar avea cine stie ce dimensiuni marete ca cel vberlinez sau frumusetea celui moscovit. Nu, il iubesc pentru vocea care anunta urmatoarea statie. Imi imaginez de fiecare data ca e unul din Fratii Grim care-mi citeste o poveste. Dupa 2 statii deja casc cu gura pana la urechi. Deja la a 4 a statie nu pot sa-mimai tin ochii deschisi. Pentru cei care au probleme cu somnul recomand metroul vienez.



"Akademie der bildenden Künste Wien" sau Academia de arte frumoase fondata in 1692 este o institutie cu un sediu pe masura renumelui.



De acolo si pana la palatul imperial din centru Vienei nu mai sunt decat cateva stradute si un bulevard de traversat.





Primaria ( rathaus ) vazuta din curtea palatului imperial:



Doua muzee ( unul de stiintele naturii si celalalt de arta ce raman sa fie si ele vizitate la urmatoarea sedere in Viena ) ....




...aflate de o parte si de cealalta a statuii Mariei Theresa.


Continuam cu fotografii facute in una din curtile interioare ale palatului:




... si pe starzile din centrul vechi al orasului:


Orice vizita la Viena trebuie sa includa si o plimbare in si in jurul St Stephan Dom.

Triptic din interiorul catedralei:

Pictura murala exterioara de la aceias catedrala:


O parte din acoperisul catedralei vazut de pe una din starzile adiacente:


Ultima fita in materie de energie curata: rucsacul cu incarcator solar:
Intr-un magazin de antichitati:
Orice plimbare prin Viena trebuie sa cuprinda obligatoriu si o experienta culinara cu doua elemente de baza: snitelul vienez si mai ales supa cu perisoare de ficat. Sau mai bine zis supa cu perisoara de ficat ca nu capeti mai mult de o perisoara in castron nici daca esti nepotul lui Franz Joseph.

Un autobuz interbelic Steyr Diesel cu dedicatie pentru Automobilia:

Si o fotografie in care domina vehiculele nepoluante ( biciclete, tramvai si o decapotabila cu 2 cai putere ) surprinsa la o intersectie in centrul orasului:

Plimbarea prin Viena o incheiem la Opera.

A treia zi la primele ore ale diminetii soarele stralucea pe cer, pasarele se zbenguiau ciripind jucause, Viena se trezea incet calda si zambitoare si pentru ca dualitatea lumii bine-rau, urat-frumos etc trebuia pastrata noi trebuia sa luam drumul spre tara L … Pana la Budapesta am ajuns aproape fara sa ne dam seama cand ( deh autostrada ). De la Budapesta am apucat-o pe cealalta autostrada maghiara spre Romania. Vremea a inceput sa se schimbe, soarele vesel si prietenos ce anima inceputul zilei a fost acoperit de niste nori dusmanosi iar o umezeala rece umplea atmosfera. Cand mult nu mai era pana la Szeged, pe o portiune de cativa kilometrii autostrada era in reparatie. Se circula pe o singura banda iar coloana interminabila de TIR-uri si alte autovehicule mai mici se deplasa la pas cu opriri din loc in loc. La una din opriri masina s-a oprit si ea dar s-a oprit de tot. Dau la cheie si nu se intampla nimic. Adica NIMIC! Nici crrrrr, nici mrrrrr, nici vvrrrrr. Nimic! Pfaaaiiii! Din toata lumea, din toate soselele Europei asta era cel mai prost loc in care sa se intample ceva. Am impins masina pe banda de urgent pentru a face loc puhoiului din spatele meu sa treaca. Mintea a inceput sa lucreze febril. Repede! Repede! Trebuie sa fac ceva inainte de a ma trezi cu politia maghiara pe cap. Astia sunt prietenosi ca un pitbull turbat. Am scos cricul si mai repede decat echipa tehnica de la F1 am saltat masina de partea dreapta pt a verifica conectica de la electromotor. Cu ani de zile in urma un papuc de acolo nu facea contact bine si-mi mai facea din cand in cand problem. Atunci l-am strans un pic cu patentul si pentru ca a mers l-am lasat asa. Am tras de fire le-am indesat mai bine si m-am suit din nou la volan. Am dat la cheie. Nimic! NIMIC! Hmmmm ce sa fac? Ce sa fac? Gata stiu! O imping. O imping si o pornesc impinsa firar ea sa fie! Trec coechipierul la volan si incep sa imping. Drumul pe o distant de cativa metrii cobora usor apoi incepea la fel de usor sa urce. Daca in cei cativa metrii de vale reusesc s-o pornesc m-am scos. Daca nu…. Masina isi ia oaresce viteza si tentative de pornire incepe dar se finalizeaza prost. Nu-si luase suficienta viteza si ocazia este irosita. Ce sa fac? Ce sa fie? Ma intorc la volan. Scot mufa de la contact. Caut o bucata de sarma si fac un strap. Incerc sa pornesc masina cum fac hotii de masini in filme. Caut sa identific firele pentru a vedea care sunt pentru contact si care pentru electromotor. Fac scurt intre firele de la electromotor si si din spate se aude un vrrrrummm atat de placut, mai placut decat cea mai placuta simfonie. Ma uit in mufa si constat ca toate contactele sunt oxidate. Un WD 40 sau cum ii zice, mufa frecata nitel in contact, cheie si iarasi la drum. Toata nebunia nu cred sa fi durat mai mult de 10 minute. Curand portiunea de autostrada cu lucrari ia final si rulam din nou pe banda a doua depasind coloanele interminabile de TIR-uri cu 120 km/h. Destul vom zace in spatele lor in tinutul mioritic. Un TIR iese din coloana in spatele meu si ne face semne disperate cu farurile. Ce-o fi? Ce-am uitat atarnand de masina? In Ungaria sunt mereu incordat ca o cowboy ce traverseaza tinutul pieilor rosii. Aoleoooooo! Farurile! Am uitat sa aprind farurile! In Ungaria chestia asta e o infractiiune si o jignire mai mare decat sa te cheme Vadim Tudor Avram Iancu la un loc. Trag de buton, de doua ori, farurile se aprind, armonia e restabiilita in univers… Primul soc a venit de nicaieri si a fost atat de imprevizibil incat o vreme am crezut ca a fost o denivelare sau ceva in asfaltul soselei. Urmatorul a fost rapid succedat de altele asa incat problema a devenit evidenta. Erau rateuri atat de puternice incat masina se cabra ca-n desenele animate cu Mickey Mouse. De data asta eram calm si linistit. M-am gandit ca aprinderea electronica “gotronic” isi traieste ultimele clipe ( nu era prima care sucombase in mijlocul drumului ). Cand prima benzinarie si-a facut aparitia pe dreapta drumului am oprit in parcarea ei. Calabalacul a fost din nou descarcat in mijlocul drumului pentru a ajunge la motor. Am desfacut capacul distribuitorului si am aruncat un ochi in interior. Problema in zona aia trebuia sa-si aiba originea dar si rezolvarea. Nu era aprinderea cea rosie de la “gotronic” ( aia suspect sau nu inca mai merge si acum ) era distanta de la platina sau mai bine zis nu (mai ) era distanta de la platina. Desi ii pusesem periodic ulei in buretelul axului distribuitorului umarul platinei tot se tocise in 5000 de km. Am cules rapid de pe jos o lera saracului ( un pachet de tigari are cartonul de grosimea ideala pentru a regla platina ) si am rezolvat si aceasta problema tehnica. Am pornit motorul care acum mergea mult mai rotund iar relantiul ii crescuse cu vreo 200 RPM. Am redus usor relantiul, bagajul si-a reluat locul in portbagaj deasupra motorului si iata-ne din nou la drum. Motorul nu a mai fost oprit decat 10 sau 11 ore mai tarziu cand pe la orele 23:30 am ajuns la Breaza. Din strabaterea Romaniei de la Vest la Sud n-am ce sa va povestesc. Mi-am dat seama mergand pe plaiul mioritic de ce prostul e in genere nationalist aici: facand 500 de km in 10 ore e convins ca traieste intr-o tara mare. Gata si calatoria asta! Drumul de intors a fost pentru Typ3-ul de peste 40 de ani o proba de 16 ore mers continuu, cu doar doua pauze mici . A trecut-o cu brio. Typ3 forever! Cea mai buna masina din lume ;) asteapta deja urmatoarea calatorie.