luni, 26 martie 2012
Profesionala
sâmbătă, 18 februarie 2012
joi, 9 februarie 2012
Am pus Romania pe harta VW Type 3 a Europei

"People from all over Europe gathered at the Allersee campsite, and spoted Type3 owners from Holland, Austria, the UK, Switzerland, and even Romania, pitching their sites just a few clicks from Volkswagen's Auto Stadt, the museum and the VW factory itself."
Cam asa scrie "in gazeta": AIRCOOLED VW LIFESTYLE MEGASCENE AIRMIGHTY ( Issue 6, Summer 2011). Fericita alaturare intre numele Romaniei ( "si chiar Romania") si al Olandei, Austriei, Marii Britanii si Elvetiei s-a datorat prezentei acolo a acestei masini. Un vis din copilarie a devenit inca odata realitate.
Iubesc masina asta!

sâmbătă, 28 ianuarie 2012
Ambuteiaj la sfarsitul anilor 60
Cum s-a intamplat? Pai simplu... Nea Covrig era in fata cu un Badford de pe vremea lu' tata mare, care, cum se zice "i-a ramas caruta-n drum in noaptea de mos ajun". Din spate venea tare unul cu un "Guy Warrior" plin de VW de le ducea la o licitatie cu cantec... sau cu strigare... nu-mi mai aduc aminte. Numa' broaste si teleuri! Una si una! A fost asa o nebunia ca a venit si sefu de la pompieri cu un Ford Galaxie, asta si din cauza unor hipioti de s-au pus pe marginea drumului cu un bus si faceau foc in iarba. Iarba uscata... Din poza lipseste doar Pantelica cu masina de inghetata. Bai Pandelica unde ... erai ma?
marți, 27 decembrie 2011
Insigna “Volkswagen 70 de ani”
In perioada 20-22 Iunie 2008 la Wolfsburg in Germania s-a sarbatorit, printr-o intrunire europeana a posesorilor de automobile Volkswagen clasice[1], sub egida “Welcome home!” 70 de ani de la aparitia acestei cunosute marci de automobile[2]. Cu aceasta ocazie a fost emisa o insigna ce face obiectul acestui material.
Inainte de a prezenta aceasta insigna consider ca o scurta trecere in revista a evenimentelor conexe subiectului, petrecute acum mai bine de 70 de ani, va aduce un plus de cunoastere si interes asupra materialului.
In 1933[3] la salonul auto de la Berlin cancelarul Germaniei ( la vremea aceea ) Adolf Hitler vine cu promisiunea unei masini populare care sa coste sub 1000 de marci ( pretul unei motociclete ). Dupa mai multe discutii realizarea prototipului masinii poporului ( Volkswagen ) i se incredinteaza lui Ferdinand Porsche care la 22 iunie 1934 semneaza contractul ce stipula in caietul de sarcini urmatoarele:
1. Realizarea a trei prototipuri, care daca erau gata in mai putin de zece luni aduceau o compensatie lunara de 20.000 marci realizatorului. 2.Masinile trebuiau sa poata transporta 4 adulti sau 2 adulti si trei copii, sau 3 soldati si o mitraliera. 3.Viteza de croaziera trebuia sa fie 100km/h 4. Consumul mediu sa nu depaseasca 8%. 5. Motorul trebuia sa fie aircooled pentru a nu exista probleme cu pornirea in anotimpul rece. 6. Pretul final sa fie sub 1000 marci. Echipa reunite de Ferdinand Porsche pentru acest proiect era compusa din: -Erwin Komenda designer sef al companiei Porsche, inainte lucrase pentru Steyr si Daimler-Benz - Karl Rabe inginer sef anterior lucrase la Austro Daimler si Steyr. -Josef Kales motoare. -Josef Zahradnik ( transmisie si suspensii ) - Franz Xaver Reimspies ( aerodinamica ) lucrase anterior la Austro Daimler el este si designerul logoului Volkswagen - Josef Mick ( aerodinamica ) Daca avem in vedere si CV-ul lui F.Porsche, lucrase pentru Austro-Daimler, ulterior pt Daimler-Benz si inainte de fondarea propriei companii pentru Steyr, vedem ca echipa era formata din profesionisti, fosti colaboratori la mai multe companii auto. Acest fapt cat si cerinta de a da gata un prototip in zece luni a facut ca noua masina sa fie una "inspirata" din alte masini ale vremii. Un lucru foarte important trebuie retinut: Volkswagen nu era o inventie ci un produs realizat in urma unei comenzi de stat pe baza unui "caiet de sarcini".. Pentru producerea noii masini s-a decis constructia unei noi fabrici si a unui nou oras. Intrucat producerea si comercializarea masinii poporului urma sa se faca de si prin KDF masina ca si orasul a primit numele de KDF. KDF ( Kraft Durch Freude ) a fost o organizatie nonprofit adaugata sindicatului unic din Germania nazista DAF ( Deutsch Arbeitfront ). Organizatia avea ca scop "distrarea" clasei muncitoare prin sport, excursii, concerte, croaziere, etc . Orasul pana la victoria aliatilor se va numi KDF-stadt, abia dupa infrangerea Germaniei numele va fi schimbat in Wolfsburg dupa numele unui castel aflat in apropiere. Inaugurarea lucrarilor la fabrica si orasul KDF a avut loc la 25 Iunie 1938 in cadrul unei ample manifestatii la care au participat si numerosi ziaristi straini. Fotografiile din arhiva revistei "Life" facute cu aceea ocazie ( disponibile pe internet ) ne arata primele Volkswagen-uri produse si ofera interesante informatii asupra evenimentului.
Deschiderea in 1938 a fabricii Volkswagen ( Volkswagenwerk Gmbh ) nu este intamplatoare. In acelas an Germania inaugura 1000 kilometrii de autostrada ( vezi foto 1 ) .
In Octombrie 2006 in Lituania au fost gasite ramasitele uneia din primele masini Volkswagen fabricate in 1938. Masina a ajuns in Germania la Wolfsburg intr-o colectie privata si este in present restaurata impecabil numai cu piese din aceea perioada sau cu repere identice cu cele originale. Alte doua masini Volkswagen fabricate in 1938 ( una din ele cabrio ) se gasesc expuse la Stiftung Automuseum Volkswagen din Wolfsburg.
Revenind la momentul 2008 cu ocazia intrunirii de la Wolfsburg, prilejuita de implinirea a 70 de ani de la inaugurarea oficiala a marcii, participantilor li s-a inmanat o diploma de participare si o insigna .
Insigna ( cu dimensiunea de 25 mm ) realizata din metal in doua variante: argintie si aurie, se prezinta sub forma unui personaj in picioare avand o silueta umana schematizata. Capul personajului are forma siglei Volkswagen. Pe cap personajul nostru poarta o sapca iar in mana dreapta o cununa laureata avand in centru cifra 70 .
Personajul infatisat de insigna noastra este personificarea “Volkswagen Dienst” ( in germana ) sau “VW Service”.
Istoria lui fiind una destul de indelungata. Prima data “Herr VW Dienst” apare pe coperta 4 a Manualelor de utilizare VW incepand cu anul 1952 dar intr-o alta forma.
In forma prezenta pe insigna noastra apare incepand cu Ianuarie 1954 .
Vreme de peste 20 de ani va aparea, in diverse ipostaze, prin mai toate manualele, brosurile de prezentare sau cartile oficiale dedicate Volkswagenelor air-cooled, in general, atunci cand se face referire la suportul tehnic oferit de producator posesorilor de astfel de masini .


Piata Americana si cultura hippy a anilor ‘60 l-a adoptat rapid pe “Herr VW Dienst” fiind cunoscut peste ocean drept “VW Mr. Bubblehead“ sau mai scurt < Volkswagen’s “Bubblehead”>.
Aceasta insigna completeaza frumos seria numismatica emisa de compania Volkswagen, in cei peste 70 de ani de existenta, serie ce cuprinde: insigne, jetoane, plachete ( badge-uri ), embleme heraldice etc.
[1]Prin Volkswagen classic se intelege de regula un vehicul de aceasta marca propulsat cu un motor air-cooled asemanator cu cele din dotarea primei generatii de masini Volkswagen. In aceasta categorie intra VW Kaffer sau “broscuta”, microbuzele T1, T2, VW Typ3, Karmann Ghia, etc . In ultima vreme in categoria Volkswagen-elor clasice au intrat si primele modele cu motoare water-cooled fabricate la inceputul anilor 70, fiind vorba de Volkswagen-ul Golf si Passat din prima generatie.
[2] Pentru istoria marcii si evolutia ei in cei 70 de ani lucrarea “Vokswagen – Povestea unei pasiuni” editata de principalul dealer de la noi din tara “Porsche Romania” este un util instrument.
[3] Dr. Hans-Georg Mayer-Stein, Volkswagen Militärfahrzeuge 1938-1948, Podzun-Pallas, 1993, pentru nasterea ideii de Volkswagen “masina poporului” a se vedea capitolul “Die Volkswagenidee” pg 6 -12, l a pg. 8 referiri la Salonul auto de la Berlin din 1933.