Se afișează postările cu eticheta Ganduri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ganduri. Afișați toate postările

marți, 26 mai 2015

Dacia BMW


 Uzinele Dacia sunt din ce în ce mai focusate pe nevoile clientului. Logan-ul a fost gândit cu un portbagaj mare, generos, în care să încapă porcul de Crăciun, oul, mielul și cozonacii de Paști, sacra de concediu etc. Când faza primară a fost depășită, nevoia de hrană astâmpărată, a apărut necesitatea afirmării sociale. Simbolul ”realizării” în viață fiind, la  nivelul românesc al înțelegerii umane, mașina de teren. Așa a apărut Duster-ul. Acum stă să se lanseze Duster-ul Pick-up... ceva mai cool, ceva mai americănesc, numai bun pentru fermierii din mijlocul Bucureștilor ( că doar nu-ți cumperi așa mașină să o bagi prin hârtoapele de la țară ).
 Azi dimineață am avut revelația unui nou model de succes by Dacia. Ceva care să țină pasul cu mersul societății, cu moda, cu firea omului mioritic, ceva care să rupă gura târgului, ceva care să spargă topurile, ceva dorit, ceva jinduit, ceva mai tare decât orice altceva: DACIA BMW! ! ! Cu opțiunea DACIA BMW Tunat! E? Ce ziceți?  

joi, 3 octombrie 2013

Refrecţii

Capitalismul democratic e foarte frumos, mirific chiar, dar extrem de obositor.
Dictaturile sunt naşpa, dar ce propaganda sublimă au! Muzică, grafică, arhitectură, coregrafie... un uriaş spectacol gratis care-n capitalismul democratic ar fi scump şi întrerupt de reclame.

marți, 18 iunie 2013

De ce merge românul cu maşina?

 Pentru că e frig afară sau pentru că e (prea) cald. Pentru că plouă sau pentru că nu a mai plouat de mult şi-i praf, polen etc . Pentru că e aglomerat ( şi cu tramvaiul, autobuzul, bicicleta, calul, măgarul etc face mult ) sau pentru că e liber şi-i păcat să nu facă şi mai puţin cu maşina. Pentru că se grăbeşte sau pentru că nu se grăbeşte ( şi poate să aştepte în trafic). Pentru că are bani ( şi îşi permite ) sau pentru că n-are bani ( şi nu-şi permite  să meagă cu trenul, microbuzul, avionul etc ). Pentru că are de dus mai mulţi colegi cu maşina la servici sau pentru că nu suportă să stea alături de alţi oameni şi atunci merge singur cu maşina. Pentru că are maşină personală şi-i păcat să se strice stând în faţa blocului sau pentru că n-are maşină personală şi atunci profită de maşina de la servici. Pentru că petrolul este o resursă limitată şi trebuie să profite acum cât mai e. Pentru că energia electrică e o resursă regenerabilă şi-i păcat să n-o folosească acum dacă tot s-a inventat maşina electrică. Pentru că ... dar mai ales pentru că ..... La libera alegere completaţi spaţiile punctate cu ce vă trece prin cap dimineaţă când vă suiţi la volan.

luni, 10 iunie 2013

Cotidian suprarealist. Din nou...

 Ieri pe la 5. Oră cu mare încărcătură, mai ales la RATB. Dar nu despre asta-i vorba. Eram la anticariatul de pe Academiei. Fain, atmosferă prietenoasă, cărţi pentru toate gusturile dar mai ales pentru toate buzunarele. Vorbeam cu anticarul, un tip simpatic, amabil şi convigător. În anticariat intră un individ greu încadrabil în puţine cuvinte. Cu mâna, care şi-o ţinea în buzunar, zdrăngănea nişte chestii, acestea sunau ca nişte piese mici metalice. Uşor surescitat întreabă de un ceasornicar. Zâmbesc :). Ce se auzea din buzunarul individului suna exact ca zgomotul făcut de componentele unui ceas dezmembrat băgate toate la un loc şi zdrăngănite. Când să iasă pe uşă, se întoarce şi-l întrebă pe anticar, dacă are cărţi de iluzionism. Mă abţin cu mare greutate :)) . Strâng din dinţi să nu râd în hohote. Anticarul pleacă cu indvidul la raft şi-i arată ceva cărţi. Acesta se uită în grabă şi nemulţumit, de ce vede, pleacă în căutarea ceasornicarului. Acum râd. Îl întreb pe anticar dacă individului nu i-a ieşit trucul cu ceasul, batista şi ciocanul şi acum vrea să ştie unde a greşit şi cum să rezolve problema. Anticarul îmi răspunde cu o întrebare: "Ştiţi care-i diferenţa între un ospiciu de nebuni şi un anticariat?". Nu ştiam şi sunt un pic blocat: "?!?!". El mai departe serios: "Niciuna!".  

luni, 18 februarie 2013

Cretinuţa cu cănuţa

La primele ore ale diminetii, când soarele încă se lupta sa iasa din spatele mamuţilor hidoşi mustind de corporatişti în pântece, o poti vedea pe ea: cretinuţa cu cănuţa din tramvai. Coboara din bou-vagonul cald si umed cu iz de aurolac zborsit cu canuţa-i de cafea in mana sorbind cate o gura de cafea dupa fiecare platitudine "soptita" cu glas tare colegei de multinationala. Canuţa nu-i canuţa. E un soi de recipient dubios ( ar putea fi orice: de la container pentru pastrat elemente radioactive de la Cernobâl pana la recipient de trimis probe biologice ( ce-ti pot taia pofta de mancare ) la laboratorul de ghicit in chestia aia de-i si desert turcesc ). Termosul metalic de culoarea otelului de sine ( sau vazut din nefericire si variante vopsite fuxia ) trebuie sa fie obligatoriu de marca caci ce ar fi corporatistul fara brand?  Oare corporatistul emo e ala care-si taie toate etichetele de firma de la ţoale? Dar sa revenim la cretinuţa cu cănuţa. In mintea ei este o femeie de succes ce n-are timp sa-si bea cafeaua decat in tramvai cu aurolacul Titel care a facut pe el. Cretinuta cu canuta ar trebui judecata pentru crima. Omoara zilnic insasi ideea de cafea. Cafea balcanica bauta tihnit pe terasa sau in vitrina cafenelei uitandu-te la oamenii ce se grabesc spre munca, cafeaua sorbita pe indelete intre doua randuri scrise, cafeaua inghitita dupa ce-ai pufnit contrariat citind la gazeta minunile guvernului si ale opozitiei, cafeaua ce da gust ochilor iubitei. Cretinuta cu canuta are si corespondenti masculini. De regula santieristi sau doar golanasi, acestia, isi sorb cafeaua de la dozator in pahare de carton la primele ore ale diminetii pe bordura spargand o samanta sau dand sens zilei cu un scandilic. Corespondentul masculin rafinat al cretinutei cu canuta este cocalarul mandru si cutia lui de bere plimbata ostentativ in mână pe bulevard, parc, centru vechi sau nou. Cretinuta cu canuta din tramvai are un vis: vrea sa devina cretinuta cu canuta din masina.
 Cretinuţa cu cănuţa din maşină  este visul de aur, este acel Petre Roman ravnit candva de glorioasele fete de la Apaca, este Graal-ul corporate, este Nirvana cretinutei cu canuta din tramvai. Managera de succes ce vine la birou ( sa frece power pointu si sa onduleze idei creative ce-ti amintesc de bieţii copii oligofreni ) cu masina avand o mana pe volan iar cealalta tinand canuta ( termosul ) de cafea. Ce daca nu-i in stare sa conduca o masina cu doua maini? Muzica urlata ce strabate prin geamurile inchise ale limuzinei data de corporatie si cana de cafea ii impodobesc stima de sine precum odata cununa de lauri capul generalilor romani. Din fericire pentru ea, cretinuta cu canuta din masina, din cauza muzicii date prea tare, nu aude nici vocea din back care-i sopteste: "tineretea, sexul oral de promovare si gloria sunt trecatoare!" si nici pe ceilalti participanti la trafic care formeaza o coada luuuuunga pe strada in spatele ei asteptand  ca ea sa-si reaminteasca cum se folosesc mainile atunci cand faci o parcare sau de ce trebuie sa renunti la canuţa din mânuţa manageriuţa atunci cand cauţi in poşetuţa cardul de acces in parcarea corporatiei.

luni, 17 decembrie 2012

4 momente de suprarealism cotidian




Dimineata devreme, opt fara ceva, inca nu se luminase bine de ziua, tramvaiul 1, vin o gasca de puradei colindatori. Puradeii urla sau mai bine zis scandeaza, cu un zel demn de mitinguri politice, ceva colinde. La un moment dat un vers imi atrage atentia si-mi rascoleste cunostintele biblice. Era cam asa: Iosif si Maria cauta un salas ( sau adapost, iesle, sau alta locatie specifica ) "ca sa-L faca pe Iisus"(!?!?!?). Nu le-am dat nici un ban ...

Seara in cartier. Rahova... In fata mea mergeau prin zapada o fetita si mama ei, din etnia aceea. Mama insista "Repeta fa: monsieur s'il vous plait bla bla ...". Fetita fara chef repeta. Io ma gandeam: "astia invata franceza pe strada iar eu n-am reusit s-o invat in 7 ani de scoala ( am facut franceza din clasa a V a )....

Dimineata inuman de devreme si de frig. O batrana infofolita plimba un catel de talie mijlocie in lesa. Catelul era urmat pas cu pas de o pisica. Pisica era libera, adica nu avea zgarda. Catelul mergea, pisica la cateva labe distanta dupa el. Catelul se oprea sa mai miroase o roata de masina, pisica se oprea si-l astepta resemnata. Catelul se oprea si ridica un picior sau mirosea un pom. Pisica se oprea si ea si-l astepta ridicand infrigurata o labuta sau alta de pe zapada inghetata. Trec de cele trei personaje si dupa cativa pasi ma opresc si ma intorc sa mai privesc odata bizarul grup. Privirea mea uimita o intalneste pe cea intrigata a batranei care parca vroia sa spuna "ce te uiti asa? n-ai mai vazut trei prieteni plimbandu-se de dimineata?"...  

Duminica spre pranz. Piata Rahova, aia capitalista Nicky nustiucum. Zapada, zapada topita, zloata, apa murdara, jeg si mocirla de mahala. Vanzatorii ambulanti ocupa locurile relativ uscate sau macar cele unde apa nu-ti ajunge pana dincolo de glezne. Din fata mea o cucoana spre 50 de ani, nici prea prea nici foarte foarte, genul de functionara cu ceva studii, poate mai mult decat medii. Zice cu naduf uitandu-se in ochii mei si asteptand o confirmare: "Unde esti tu Tepes Doamne!?!". Ii raspund printr-o privire, figura intrebator-mirata. "?!?!" . Care-i treaba cu Tepes? Adica ce sa faca el? Sa dea zapada, sa desfunde canalizarea? Sa-i introduca cucoanei o teapa undeva? Am vrut sa intreb cucoana daca a votat. Am renuntat ... Parea asa dornica de dictatura incat ( probabil ) actul electoral democratic ii face sila. Ce Dumnezeule suntem natie de sado masochisti care nu gasim placere decat in dictatura violenta?  In Voda care le face el pe toate inclusiv reclamatie la ICAB sau cum le-o mai zice acum la astia de umbla prin canale? Sper ca i-a dat barbati-su o smetie peste ochi cand a ajuns acasa ca n-a maturat bine sau ceva de genul asta. Violenta parea singura chestie care s-o multumeasca...

luni, 28 mai 2012

O zi la Porsche Bucuresti Vest

Azi mi-am petrecut ziua la Porsche Bucuresti Vest . Am fost cu treaba, ca sa zic asa. Am schimbat kit-ul de distributie si am facut ITP-ul la "aia tanara" vorba lu' fi-miu ( aia tanara = Golf IV TDI Variant, a'batrana = VW 1600 Variant ). Catre reprezentanta ( PBV1 ) am plecat cu o gramada de asteptari negative: e scump, cine m-a pus sa fac si programare la ITP ca astia-s service si o sa inceapa cu tiganii gen: parca va bate lantul, vi se invarte roata si coclenderul de 14 pe stanga are un joc, doar, doar iti mai baga ceva manopera si piese pe gat. Toate asteptarile negative au fost infirmate! Parca nici n-am fost in Romania la service. A fost mai ieftin decat se estimase initial ( ceva discount-uri )in final la acelas pret cu un service de cartier dar cu piese originale VW (!!!). ITP-ul a decurs ( habar n-am cum ca masina n-am mai vazut-o de cand a intrat in service :) ) fara probleme si masina l-a trecut din prima. Acum zic si eu ca mama-mare cand era incantata de vreo manopera: "parca si merge mai bine maica". Un singur regret am in toata povestea ca am fost un boa si nu mi-am luat cu mine laptop-ul, au internet free si puteam sa mai scriu una alta sau sa pierd timpul la vreun film ceva. Una peste alta ma declar extrem de multumit si atunci cand nevoile o vor cere tot la Porsche Bucuresti Vest am sa ma duc. :)

luni, 26 martie 2012

Profesionala

Profunzimea nu are nimic in comun cu studiile. Am vazut precupete in piata mai profunde, mai substantiale in gandire, decat corporatisti cu diplome. Ce-i un doctorat azi? E mai probabil sa ai un doctorat decat o gradina de legume. E mai probabil sa ai o facultate decat o tufa de gura-leului. De azi incolo, daca o sa ma intrebe cineva ce studii am facut, am sa raspund inocent: "am facut o profesionala... o profesionala umanista".

luni, 24 octombrie 2011

Cel mai mare agronom al Romaniei

De o vreme sunt asaltat la TV de diverse emisiuni legate de trecutul, prezentul si viitorul agriculturii in Romania. Modele de agricultura din Germania, Franta, Olanda, Spania etc sunt discutate la un loc cu experienta romaneasca. Morbu agriculturii i-a cuprins si pe cei din jurul meu ( colegi, neamuri, etc ) care evident au si ei o parere legata de agricultura din Romania. Daca nu va e cu suparere am si eu o parere in privinta asta. Intamplator parerea mea coincide si cu parerea celui mai mare agronom al Rromaniei si aici ma refer la Ion Creanga asa cum atat de frumos a fost ea teoretizata in marele tratat de agronomie intitulat Povestea Povestilor. Lectura placuta!

joi, 29 septembrie 2011

Citate si note de subsol

Lucrarile stiintifice se deosebesc de regula de alte lucrari scrise ( mda aici intra si postarile pe net ) prin faptul ca citatele trebuiesc marcate ca atare iar ideile imprumutate de ici colo trebuiesc semnalizate prin note de subsol cu toate datele necesare. Ale naibii note de subsol mai trebuiesc si facute intr-un anumit fel tinand cont de reguli stricte. Complicat! dar nu despre asta vreau sa vorbesc ci despre diversele tipologii de autori "stiintifici"

"Cercetatorul zgarcit" nu se intinde prea mult la vorba. Lucrarile lui sunt o insiruire de date si mai putina dezbatere stiintifica ( a se citi contre, mistouri sau pur si simplu balacareala cu alti colegi de breasla ). Notele lui de subsol sunt foarte putine si lacunare. Par a fi puse acolo doar ca sa nu zica lumea ca nu are si el note de subsol.
"Cercetatorul arogant" are note de subsol in cantitati mai mari decat insasi cercetarea lui. Asa incearca sa-ti arate cat este el de documentat si ca ideiile lui sunt cele mai bune fiind o esenta a tot ceea ce s-a publicat pana atunci in domeniu. El este cel care trage concluziile si naste teoriile universale. Multe din notele de subsol sunt balacareli, "arogante" cu alti colegi de breasla care nu au citit sau citat ce a spus un tembel in Zanzibar despre impactul vanzarii prazului asupra economiei mondiale.
"Cercetatorul timid", la asta toate ideile, dar ce zic eu idei, tot ce scrie are o nota de subsol prin care arata ca altul a zis aia si nu el. E convins ca orice dobitocenie daca a mai fost spusa de unul inaintea lui incepe sa capete greutate si ca urmare poate trece ca fiind adevarata. Este lipsit total de curajul raspunderii stiintifice asupra proprilor afirmatii si se agata de ce au spus altii ca Grecia de fondurile UE.

miercuri, 31 august 2011

Rambo batut de pensionari

Cu ceva zile in urma vedeam la stiri un reportaj avandu-l in atentia sa pe soldatul american. Un ditai galiganul cat usa, cu o incolacire spectaculoasa de muschi imprastiata pe trup, se falea cum cara el printre altele si o vesta de douazeci si ceva de kile. Tot mitul super-soldatului american s-a zdruncinat a doua zi in piata cand am vazut o armata de pensionari slabi si cocarjati ce tarau fiecare dupa ei in sacosi sau carucioare zeci de kilograme de tot ce vrei si ce nu vrei. Mdaaa sigur e grozav sa fi super erou plin de muschi si cu vesta de enspe kile cand esti cat bivolul si te duce elicopterul de la baza militara sau de la portavion fix pana in mijlocul campului de batalie, iar dupa ce arunci o parte din echipament acolo ( grenade, gloante si alte rahaturi d-astea ) elicopterul te cara inapoi la baza. Baaai Rembo pensionarul roman de 40 de kile din care jumate-s reumatism, daca-i “oferta”, strabate Bucurestiul din Rahova-n Pantelimon si din Drumul Taberei in Obor carand mult mai mult si asta cu un simplu carut sau in sacose de rafie. Elicopterul lui e tramvaiul plin ochi la ora de maxima audienta reatembelista cand se duce omul la munca. Cum ar fi fost sa apara langa muschiulosul cu vesta blindata de 20 de kile si o biata baba cracanata: “Maica io vin de la Cora cu cinspe kile de ulei si zece de faina plus doua bormasini ca a fost superoferta. Blindaj pe mine n-am maica decat astea doua veste de lana, un cojocel de oaie, trei broboade, doua fuste si ciorapi lungi de lana impletiti ca desi e Iulie ma “trage” in tramvai de la geamuri”. Daca n-ar fi fost vorba de perfidul current care te trage de te miri unde si ar fi fost vorba doar de ceva gen gloante, schije si alte nimicuri baba noastra probabil ar fi alergat de la o “oferta “ la alta imbracata lejer doar intr-un godin. Mda stiu o sa-mi spuneti ca soldatul din trupele de elita pe langa vesta de douajdekile mai cara si armament, statii de emisie receptive si alte trasnai. OK, ati vazut-o pe baba de un metru jumate care vine la piata cu rata de la 60 de kilometrii de Bucuresti avand la ea spre vanzare “doar”: 2 galeti pline cu branza, doua sacosi de rafie pline cu sticle de 2 litri de lapte, borcane cu smantana si iaurt si un sac cu diverse legume spre vanzare?

Scriind la acest material mi-am adus aminte de o familie de pensionari ce stateau cu un etaj mai jos si care l-ar fi umilit pe legionarul francez ce marsaluia prin Sahara. Cei doi pensionari, dupa ce s-au instalat contoarele de apa, n-au mai depasit la consum jumate de metru cub de apa pe luna fie vara fie iarna. Super legionarul marsaluia prin desert o zi, doua sau chiar si o saptamana dar dupa aia in oaza baga apa in el ca-n camila si se spala pana-l gasea strechea si incepea sa-i creasca solzi de la atata stat in apa. Vecinii mei pensionari, facand un calcul minimalist, foloseau de persoana cam 9 litri de apa pe zi pt facut ceai , baut, spalat, tras apa la WC si udat mini gradina botanica ce o aveau pe balcon si asta ani la rand. Si nu stiu ce ma face sa cred ca din astia 9 litri puneau si apa de-o parte intr-un bazin secret construit in una din camere pt cand se finesc rezervele mondiale de apa potabila sau cand doar se scumpeste.

Sa va mai spun de James Bond si alti super agenti secreti, cu ale lor super-mega radare si alte echipamente ce-i dau dureri de cap si lu’ ET, care aflau toate conspiratiile si toate afacerile tenebroase cand acestea erau pe cale sa se finalizeze? Vax albina! Am in bloc o baba inarmata cu un simplu pechinez care stie absolute tot cale de doua cartiere chiar inainte de a se fi intamplat. Cred ca are si ceva tehnologie de teleportare ca de fiecare data cand plec de acasa sau ma intorc ea este invariabil ( si ) in fata usii mele de parca atunci ca din intamplare scotea pechinezul la plimare.

N-as vrea sa va mai spun de bugete militare de miliarde de dolari versus pensii de cateva sute de lei. Nu va spun decat atat: Baba Rada sau Tanti Anna il bat pe Rambo de-i suna apa-n cap!

joi, 17 februarie 2011

Update



In urma sesizarilor primite de la cititori ( yessssss se pare ca blogul are si asa ceva ) trebuie sa-mi reconsider opinia cum ca Magazinul Unirea s-a innegrit de la fumul de esapament al milioanelor de bucuresteni ce nu-si dau jos partile dorsale moi din masina. Magazinul a fost deliberat vopsit in negru. Da, negru! Probabil din dorinta de a se aduce un plus de culoare si optimism in inimile "capitalistilor". Gata putem ( inca ) respira usurati in timp ce construim pe ultimele spatii verzi magaoaie de otel si sticla pentru, visul de aur al intregii omeniri, corporatismul multilateral dezvoltat sau in timp ce ne fatzaim din stanga in dreapta la volanul mega masinilor de teren ( stiindu-se foarte bine ca Bucurestii se afla intr-o zona muntoasa greu accesibila ). Bucuresteni fiti fericiti! putem fi incontinuare nesimtiti, egoisti si negrii. Iar daca nu suntem de la poluare ne vopsim singuri...

miercuri, 9 februarie 2011

Mereu m-am intrebat ...

... de ce noi locuitorii satului cu ministrii suntem asa de: mici, rai, prosti, meschini, artagosi, isterici, egoisti, nesimtiti, nedemni? Zilele trecute am gasit o parte din raspuns: pentru ca pe dinauntru suntem negri. Negri ca taciunele si urati ca smoala!
Dar sa privim fotografiile de mai jos:






Magazinul Unirii nu a fost mistuit de flacari, ce vedeti nu este o ruina calcinata! Doar au fost date jos uriasele banere publicitare care au acoperit pentru cativa ani magazinul. In spatele lor aerul infect, fumul milioanelor de masini din acest oras s-a depus pe cladirea ce, din cauza banerelor, nu a mai fost spalata de ploi sau zapezi. Intr-o mai mica sau mai mare masura pe dinauntru la fel suntem si noi bucurestenii. De fiecare data cand mergem cu masina doar ca sa se vada statutul nostru social, de fiecare data cand mergem cu masina sa cumparam o paine, de fiecare data cand stam ca boii ore intregi la semafor pentru ca nu ne mai aducem aminte la ce folosesc picioarele, de fiecare data cand taiem copacii ca nu ni se vede odorul drag ( masina ) de la fereastra apartamentului, de fiecare data cand in locul unei case cu 3 copaci construim un monstru de beton cu enspe etaje pentru milioanele de corporatisti ce nu-si dau jos curul din masina, de fiecare data cand preferam si toleram in cartierul nostru un Mall nesimtit in locul unui parc verde, de fiecare data ne mai innegrim nitel pe dinauntru.

joi, 27 ianuarie 2011

O treaba de perceptie


Eram convins ca sunt un om plin de pasiuni, de hobby-uri. Asta pana acum cateva zile cand am asistat la o discutie intre cateva femei, colege, discutie din care am aflat ca multe din ce credeam eu a fi pasiunile mele de hobby ( ca sa-i citez pe cei de la Divertis ) sunt de fapt vicii. Acum sunt sfasiat pe dinauntru: sunt un pasionat sau un vicios? sau ( poate ) mai grav un pasionat vicios sau un vicios pasionat? Cine m-o fi pus sa le ascult?

marți, 4 ianuarie 2011

Audiobook-ul?


Ultima data cand am ascultat un audiobook era acum vreo 30 de ani si pe vremea aceea ii zicea atat de "vintage" disc cu povesti. Ulterior am invatat sa silabisesc si apoi chiar sa citesc. Prima carte citita a fost una a carui erou era un pui galben-portocaliu care trecea prin cateva aventuri povestite cu putine cuvinte, carte pe care si azi o mai caut prin biblioteca. Antrenamentul odata facut pe pui am trecut la fripturi din ce in ce mai multe, mai grele sau mai usoare cu mai multa sau mai putina garnitura, lectura fiind pentru o buna parte a vietii insasi sensul ei.
Placerea de a citi, de a reciti o carte sau doar un pasaj, de lecturare repetata a unei fraze pana ce i-am inteles sau am crezut ca i-am inteles rostul ei. Pauza aceea meditativa dupa citirea unui pasaj interesant sau doar frumos, visul lasat sa zburde liber pentru cateva momente dupa citirea unei idei inspiratoare. Toate acestea, dar si multe altele, imi creaza placerea lecturii si dragostea pentru carti. Nu, n-o spun ca sa ma laud. Incerc, doar, sa explic de ce nu gasesc sensul audiobook-ului. Cititi va rog definitia, explicatia lui, pe wikipedia ( http://ro.wikipedia.org/wiki/Audiobook ). Nu, nu este destinat persoanelor cu probleme
oculare, nevazatorilor sau nestiutorilor de carte. Publicul tinta este cu totul altul.
"Utilizatorii de astăzi ai audiocărții sunt cei care duc o activitate manuală automată și monotonă, ca șofatul pe șosele aglomerate." cati soferi de taxi sau maxi-taxi, sau vatmani, sau soferi de autobuz, ati vazut ascultand audiobook-uri? Aratati-mi unul ca-l mananc! Manele, radio, slujbe religioase, Doru Octavian Dumitru, da, dar audiobook-uri ntz.
Fisa mi-a picat in urma cu ceva timp cand un corporatist ( mda si eu pot fi incadrat in categoria asta dar nu e vina mea :( acolo m-a dus viata, nu asta a fost si este visul vietii mele ) m-a intrebat daca am nu stiu ce carte a lui Neagu Djuvara de istorie a romanilor in format audiobook. Distinsul autor ar spune in acea carte "lucruri", "chestii" profunde si nebanuite din istoria nationala care ar putea sa-i schimbe viziunea asupra natiei sale, corporatistului meu, care, din nefericire pt el, nu are timp si nici un exercitiu al lecturii epuizante a unei carti ( desi stimabilul este si absolvent al unei facultati ).
Buun deci audiobook-ul pare a se adresa middle-class-ului romanesc , format din corporatisti ( nu cred sa apuc vreodata sa vad un patron de butic ascultand in spatele tejghelei audiobook-uri ) care dupa ce si-a atins target-ul social: slujba la birou, costum si apartament in Bucuresti luat in rate, si-a afisat statutul social prin masina noua ( in leasing ) si mobilul cat o paleta de ping-pong cu mai multe functii decat un briceag elvetian, are acum si nevoi profunde si inaltatoare. Recte dobandirea facila a unei culturi generale, a unei viziuni superioare asupra unor lucruri ce i se par profunde ( istoria nationala si soarta bietei noastre tarisoare stoarce oricand lacrimi oricarui tampit ). Cultura ne putand fi asimilata prin credit de la banca sau cosmeticale frantuzesti scumpe si placut mirositoare, trebuie cumparata de la mall si bagata cu forta in cap prin ascultarea audiobook-urilor la marghilofonul din masina, in drum spre si dinspre corporatia multinationala unde-si petrece ziua. Ce-i ramane in cap din ce se bolboroseste in difuzoarele masinii, printre claxoane, telefoane si injuraturi din trafic, e greu de spus. Ce-i usor de spus, va fi spus de catre el corporatistul target pt audiobook-uri: cate si minunate carti a citit, are torpedoul de la masina plin de cd-uri cu ele ...

PS In categoria audobook-urilor nu incadrez si poeziile lecturate de autorii lor. Acestea sunt o mare placere auditiva: poezia capata o a treia dimensiune si de multe ori un alt inteles prin intonatia vocii poetului.

miercuri, 15 decembrie 2010

Cadouri de craciun: microscop sau mobil?

Sa tot fi avut vreo 6 ani cand, intr-o zi, plimbandu-ma prin liceul in care am copilarit , am deschis timid usa unuia dintre laboratoare. Aveam acest obicei de a umbla prin liceu si de a cauta laboratoare in care nu se tineau ore si profitand de lipsa elevilor le vizitam ca pe niste micro muzee. Prin crapatura usii am vazut ca laboratorul de biologie ( caci despre el e vorba ) era plin de elevi. Am dat sa plec dar profesoara ce-si tinea ora acolo a deschis usa larg sa vada cine-i deranja sau spiona ora. M-a bagat in laborator si m-a invitat la catedra. Elevii, vazandu-ma, chihoteau vesel in banci. Profesoara ( nu-mi mai amintesc cine era  ) m-a pus sa ma uit intr-un aparat negru ciudat.
Interesant e ca nu-mi aduc aminte cum am ajuns sa ma uit in acel aparat, m-a ridicat in brate, m-a suit pe scaun? Nu conteaza, probabil ca acest detaliu a fost considerat de creier ca nefiind important si sters.
Mi-am pus un ochi in locul indicat si n-am vazut nimic. Am spus ca n-am vazut nimic si elevii au ras iarasi. Ma simteam intimidat. Profesoara mi-a spus sa-mi acopar un ochi cu mana si sa privesc in “ochianul” aparatului cu celalalt ochi. Si atunci am vazut! Am vazut pentru prima data lumea microscopica. Matasea broastei aflata pe lamela la microscop capata alta consistenta (microscopul e net mai tare decat Google unde nu am gasit nici o imagine cu matasea broastei vazuta la microscop pentru a ilustra postarea ). Au urmat celulele dintr-o foita de ceapa si apoi minunea: o euglena verde VIE! Am plecat ametit si indragostit. Nu, nu de euglena ci de microscop.



Vroiam, doream, visam, un microscop! Toate rugamintile, apropourile, insistentele mele au ramas in fata parintilor ca solicitarile sindicalistilor in fata guvernului. Nu stiu cat era de scump un microscop, daca atunci se gasea usor sau greu. Pur si simplu nu au vrut sa-mi ia un microscop si astfel, probabil, am ratat o cariera de biolog, cercetator sau medic injurat si prost platit dintr-o tara mizera lasandu-mi-se deschis, insa, drumul luminos catre o cariera de amploaiat, de corporatist de doi lei intr-o multinationala de … intr-o multinationala.
Un unchi, Unchiu Romi ( Rades Romeo D-zeu sa-l odihneasca! ) n-a ramas insensibil la pasiunea si staruintele mele si intr-o zi a deschis “diplomatul” ce-l purta tot timpul cu el si de acolo a scos o chestie mica confectionata din tabla de aluminiu si o sticluta. A fost primul meu microscop cu glicerina. In gaura aceea micuta se punea o picatura de glicerina ce actiona ca o lupa. Placa mobila ( unde se punea si picatura magica ) permitea ajustarea distantei pentru o imagine cat mai buna. A fost primul microscop si pana acum si ultimul. Invatamantul s-a deteriorat de la o zi la alta asa ca in scoala ( cand mi-a venit randul sa fiu si eu elev ) orele s-au desfasurat “teoretic”, microscoapele ramanad ascunse undeva departe de elevi.
Desi au trecut vreo 30 de ani de atunci inca il mai am. Probabil intr-o buna zi imi v-a aduce aminte sa-i cumpar baiatului meu un microscop costa cam cat un telefon mobil nici prea prea nici foarte foarte. Poate asa n-o sa ajunga corporatist. Sau, poate ii iau un telefon mobil semi-bengos sa ajunga corporatist ca tac’su...

joi, 29 iulie 2010

Noua Dacia Logan Cabrio va fi fabricata doar pentru export

Nu, nu e o stire de la Fabrica din Mioveni, e un studiu personal de marketing. In fiecare dimineata de vara cand ma urc in 41 sau si mai rau in 226 constat ca absolut toate geamurile sunt perfect inchise . Dragii mei conationali nu suporta aerul curat al diminetii si prefera sa mearga spre serviciu intr-un soi de sauna puturoasa ce ar face concurenta oricarei grote sulfuroase de la Baile Herculane.
Romanului in general nu-i frica de nimic: politia nu-l impresioneaza de fel, munca e pentru tractoarea si oricum stie sa se fereasca de ea, conflagratiile nu-l mai sperie de mult ( i-a invins pe romani, daci, tatari, turci, nemti, polonezi, unguri, americani etc ), cam pentru orice boala are un tratament naturist bazat pe alcool si ceaiuri , criza il lasa indiferent dupa 50 de ani de restrictii si persecutii comuniste… Ce ar mai putea sa-l sperie pe romanul verde? Un singur lucru: CURENTUL! Da, orice adiere de aer curat ce poate aparea intre doua geamuri deschise ( sau chiar unul singur ) il poate dobora pe roman. Cumva e si impresionant cum acest super-neanfricat erou colectiv ( natia romana ) are un calcai a lui Ahile asa perfid: curentul de aer.
In acest caz masina decapotabila devine un supliciu, o masina de tortura si exterminare pentru natia romana. Uitati-va pe strada: nici 1/100.000 din masini nu sunt decapotabile iar alea care sunt circula cu soft top-ul pus iar ocupantii sigur au vata in urechi si alte gauri sa nu-i traga pe la eventualele lufturi sau gaurele ramase la masina.
Pentru al proteja pe roman de acest dusman invizibil dar meschin si necrutator, mai nou, si cladirile din Romania sunt construite ermetic inchise iar geamurile acestora nu pot fi deschise decat de persoane autorizate si total necunoscute ( banuiesc ca sunt un soi de man in black probabil unguri ), in cazuri speciale, spre exemplu cand se doreste o reducere masiva de personal pe motive medicale.
Ca urmare posibilitatea de a vinde un Logan nou, cabrio, in Romania e mai mica decat cea a impactului dintre un asteroid si trupul sfant al tarii noastre.
Acest studiu cu rezultate negative asupra vanzarii de masini cabrio in Romania m-a dus la o descoperire cumva conexa. Din datele analizate reiese ca un deodorant auto foarte apreciat de actualii calatori cu mijloacele de transport in comun, viitori posesori de Logan 2 ( cu geamuri fixe ), ar fi cel cu aroma de aurolac statut, santierist zborsit si ( sau ) baba fezandata-n naftalina.

marți, 13 iulie 2010

O viziune asupra minimalismului


Citeam de curand in Academia Catavencu o cronica mai mult decat favorabila , chiar elogioasa, la un film romanesc minimalist. Minimalismul, in ultima vreme, s-a impus in cinematografia romaneasca, dar nu numai. Minimalismul a cuprins intreaga mass media cu toate animalele ei: ziare, televiziuni, posturi de radio dar si literatura. Lipseste abordarea si viziunea macro asupra vietii; temele profunde, mari, sunt ocolite de artisti si scriitori. Arta monumentala este inlocuita de arta hand-made a talciocurilor organizate peste tot in capitala. Si asta, pana la urma, n-ar fi nimic! Dar insasi societatea si guvernarea societatii a cazut in minimalism. Lipsesc si sunt abil evitate marile proiecte nationale. Societatea in ansamblul ei se ocupa doar de chestii minimale. As fi putut da nenumarate exemple pentru toate afirmatiile de mai sus dar textul s-ar fi extins prea mult si ar fi fost nepermis in cazul unui material despre minimalism.

Zilele trecute, mergand pe strada, mi-am adus aminte de o intamplare, scena, moment sau cum vreti sa-i ziceti, petrecuta cu ani in urma la Capidava. Rememorarea scenei m-a facut sa zambesc tot drumul spre indignarea celorlalti pietoni ( este bine stiu ca in Romania, pe strada, nu merg zambind decat cei cu oaresce afectiuni psihice si sunt repede catalogati ca atare de poporul mioritic ). Dar sa ne intoarcem la scena capidavensa…

Sapaturile arheologice se desfasurau in Sectorul 5 al Capidavei si dezveleau un ansamblu de locuinte din epoca romano-bizantina ( ceva secol V-VI sau chiar inceput de secol VII dHr sa fi fost ). Intre doua astfel de locuinte antice se gasea un gang, un spatiu dosnic, cum se intalneste si la casele moderne. Sapaturile atinseserau acolo nivelul de calcare roman tarziu. Doamna Zizi Covacef ( Saru'-mana doamna profesoara! ), eminent si inimos arheolog constantean manuia cu dexteritate si pasiune spaclul si maturica fix in acel loc . Banuiam ca nu cine stie ce interes stiintific o manase acolo ci unul practic: gangul era umbros si jilav, adica locul ideal unde sa-ti petreci timpul intr-o zi torida de vara din Dobrogea. La un moment dat doamna Covacef a sarit entuziasta, tinand triumfator ceva in mana:

- AM GASIT!!! Am gasit un coprolit roman! Profesorul Canarache mi-a aratat cum sa identific asa ceva in sapaturi…

Coprolitul este un excrement pietrificat ( precizez pentru necunoscatori ) . Minimalist vorbind descoperirea din acea zi a doamnei Covacef era una imensa ( daca-mi permiteti folosirea acestui termen cand vine vorba de minimalism ), realistic vorbind era doar un rahat roman uscat.

duminică, 20 iunie 2010

Marea Piramida


"Exista cateva lucruri care nu pot fi invatate repede, si timpul, adica singura noastra avutie, trebuie risipit din plin ca plata pentru insusirea lor.
Sunt lucrurile cele mai simple cu putinta, si cum pentru a le afla e nevoie de-o viata intreaga, stropul de noutate pe care fiece om il culege pe lume e foarte costisitor si-i unica mostenire ce-o lasa dupa sine"
Ernest Hemingway

Nu-i asa ca orice tampenie debitata daca are un citat inainte pare mai desteapta, telectuala, elitista, etc? Da?!?! Eram sigur ... :)
Am facut una din constatarile vietii mele: cu totii suntem doar niste sclavi la marea piramida. Mda, motorul, scopul, catalizatorul vietilor noastre este constructia marii piramide! Asemeni sclavilor din anticul Egipt ne apucam sa muncim sisific, ceas de ceas, zi de zi, luna de luna, an de an, fiecare la piramida vietii lui. Cum arata ea? Destul de diferit de la un individ la altul. Pentru unii e o stralucita cariera de tutar ( sau tzutzar in absenta diacriticelor ) intr-o multinationala de doi lei, rate interminabile la casa visurilor ( un apartament de 3 camere intr-un bloc ce un om normal l-ar numi ghetou sau o villa de beton armat cu termopane ce ar putea trece drept cazemata sau punct de control al frontierei), "realizarea", "aranjarea" copiilor, restaurarea masinii, intregirea colectiei, etc. Daca esti dictator, la constructia piramidei tale, participa alaturi de tine mai multa lume ( mai mult sau mai putin ) vinovata: Canalul Dunare-Marea Neagra, Casa Poporului, integrarea europeana, lupta impotriva terorismului sau a crizei mondiala sunt doar cateva exemple.
Fiecare, zi de zi, muncim la piramida noastra sau in cel mai nefericit caz a altora. Si blogul asta a fost si este o piramida , masina e o alta ... si daca ar fi fost numai astea . Cea ma naspa treaba e ca nu sti daca piramida ta va fi o atractie turistica, ca a lui Keops, sau doar un pom pt caini. Intreaba pe oricine de numele lui si vei vedea ca-i convins ca-l cheama Keops.
Candva eram doar spectator la constructia piramidelor, ce dor imi e de vremurile alea...

luni, 7 iunie 2010

Ar fi putut sa fie ...

... litoralul la Bucuresti


Duminica am luat "cainele" ( typ 3-ul Variant ) si un bun prieten ( caruia ii apartin fotografiile si viziunea artistica a acestora ) si am plecat sa vedem starea litoralului bucurestean. Nu, nu m-am scrantit! E vorba de visul dictatorului cizmar de a lega Bucurestiul de Marea Neagra prin canale.


Barajul si lacul de acumulare de la Cornetu sunt spectaculoase mai ales primavara sau toamna, dupa o serie de ploi intense.


Trecerea timpului pare sa fi estompat peisajul apocaliptic post-industrial de acum 20 de ani.






Vreo 2-3 sate au disparut pentru a face loc unei megalomanii inutile. Sate cu tot ce presupune notiunea: cimitire, haznale, etc Asta era motivul pentru care in copilarie nu eram lasat sa merg la pescuit acolo. Dupa 20 de ani cred ca a trecut "efectul" sau, poate, nu :) ... Desi povestile pescaresti, nascute acolo, suna foarte promitator, absenta oricarei forma de umbra e un obstacol serios in ideea unei partide de pescuit.


Ar fi putut sa fie portul Bucurestiului dar nu e nimic ...