duminică, 17 ianuarie 2010

Pauza publicitara... interbelica

Pana acum pauzele publicitare erau ocupate de reclame pentru Volkswagen Typ 3 ( Variant ). Ca sa nu se plictiseasca cei cativa cititori fideli ai blog-ului, am decis introducerea unei serii de reclame la masini americane din perioada interbelica.
Reclamele le-am gasit in mica mea colectie de reviste "The National Geographic Magazine" din perioada 1938-1940.
Cum fiecare revista contine una-doua reclame la masini si la anvelope sau uleiuri auto am sa le postez pe fiecare numar in parte.
Azi reclamele auto aparute in numarul din Mai 1938.


Lincoln Zephyr V12 .


Buick Roadmaster 1938 .


Ambele marci au fost comercializate si in Romania si pot fi identificate in fotografii din perioada interbelica.

marți, 12 ianuarie 2010

In Piata Rahova



Inainte de sarbatori umblam prin P-ta Rahova in cautare de ceva fructe&legume. Pe trotuar lume stransa ca la urs ( acolo tot timpul e lume ca la urs dar intr-un loc densitatea era mai mare decat cea generala ). Evident m-am apropiat sa vad si eu ( deh curiozitatea i-a venit de hac pisicii ) ce se vinde.
O femeie avea intr-o cutie de carton niste pui de catei roscati, la care abia le dadusera ochii, cam de marimea unei pisici aflata la capatul adolescentei, deci maricei. Cineva din multime:
-Dar ce-s astia doamna?
-Prichinezi dom'le! Prichinezi d'aia mici...
Hmmm puii aveau deja dimensiunea unui pechinez catelandru. Apoi mi-a picat fisa!!! Cucoana nu zisese pechinez ci prichinez care probabil era un fel de Adibas sau Pawasonic. Numai ca nu se rupeau la primul purtat ci cresteau cat un maidanez mioritic care-i in stare sa manince 2-3 pechinezi la o masa.
Ce ti-e si cu produsele astea contrafacute ....

duminică, 10 ianuarie 2010

La tara sau in Bucuresti?


Niciodata nu mi-a placut viata la tara. Stiti de ce? Pentru ca orice ploaie sau ninsoare transforma totul in noroi.
Nemernicul de Ceausescu a vrut sa stearga diferentele dintre sat si oras. A reusit. Acum in Bucuresti e ca la tara: totul e noroi si la fel ca la tara trebuie sa faci slalom printre rahati. La tara printre baligi de vaca, cal, etc iar in Bucuresti printre rahati de caini sau ( diversi ) rahati de oameni.
Macar la tara cizmele de cauciuc sunt mereu la moda ...

Asta am scris-o ieri dimineata. Acum noroiul s-a mai uscat si se transforma in praf ...

Am cart! Am cart!


De fapt corect spus e: AMC Kart! AMC Kart!

Da am fost si noi ( eu, Iustin si cainele ) la primul eveniment automobilistic al acestui an. Duminica dimineata a avut loc la AMC Kart Pipera intalnirea membrilor VW Forum cu ocazia implinirii a 7 ani de cand acesta functioneaza. Cu mandrie ma laud ca sunt unul din primii 50 de membri ai forumului ( mai exact nr 41 :) ).
Evenimentul a debutat ( pentru mine cel putin ) cu intalnirea cu air-cooled-istilor de langa Herastrau si formarea coloanei catre AMC Kart.


Pozele de data asta nu prea mi-au iesit. Spre exemplu aceasta minunata poza de grup in care toata lumea sta cu spatele :( .



La AMC Kart batranele masini Volkswagen au creat deliciul sutelor de participanti ( se estimeaza participarea a 130-140 de masini ) poate si pentru ca noi am ajuns mai tarziu decat marea majoritatea.



In rest lume si iar lume! Daca as fi sociolog sau psiholog as cerceta de ce aceasta marca de masini are atatia posesori pasionati . O fi ceva ce sta in insasi numele masinii? Oricum e o chestie interesanta sa vezi cum se materializeaza in lumea reala chestii abstracte ascunse in spatele unui nume pe forum dintr-o lume virtuala.


Sentimentele de solidaritate si de apartenenta care ma insotesc la fiecare intrunire volkswagen nu le-am mai cunoscut decat la trabantisti. Va mai aduceti aminte de vremurile cand trabantistii se salutau cu farurile si isi acordau ajutor neconditionat unul la altul cand aveau o problema? E cam asa ceva ...



Desi nu sunt un adept si nici macar un admirator al tuning-ului o mentinue deosebita as avea pentru Golf-urile I si si II. Unele erau aranjate cu foarte mult bun gust ( da stiu ca e o chestie discutabila ) si-mi pare rau ca n-am avut timp sa le fac mai multe poze.




LA MULTI ANI VW FORUM!


sâmbătă, 9 ianuarie 2010

BMW si EMW


In amintirea tatalui meu, Adrian Beldeanu, care pe 9 Ianuarie ar fi implint 75 de ani.




De curand mi-am luat un BMW R 32 din 1923. Pasiunea pentru vehicule pe doua roti m-a parasit in urma cu foarte multi ani dar aceasta motocicleta e fantastica!


Realizata de IXO MUSEUM ( www.ixomodels.com ) la scara 1/24. Este o adevarata bijuterie.

Detaliile sunt incredibile pentru o motocicleta la aceasta scara ( carburatoarele, galeriile de evacuare si tijele de la acceleratie sunt favoritele mele ).


Am incercat sa pun pe fundal o reproducere dupa o fotografie de epoca din atelierul unde se asamblau aceste motociclete (rezultatul nu este unul tocmai stralucit pentru ca a trebuit sa ma lupt cu Iustin sa nu manance decorul ).


Cateva date tehnice:
Este prima motocicleta produsa de BMW si comercializata sub acest nume.
S-a fabricat intre 1923-1926.
Avea un motor boxer, air-cooled de 500 cc ( mai exact 486 cc ), care dezvolta o putere de 8, 5 CP la 3200 RPM.
Viteza maxima era de 95 km/h.
Consumul se incadra la 3 l la 100 km. Sau pentru abreviationisti 3% .
Machetei nu pot sa-i reprosez decat doua lucruri. Primul: toate piesele sunt din plastic, chiar daca este unul de buna calitate care nu se rupe sau sparge cu usurinta as fi preferat sa aiba si ceva piese de metal, spre ex. cadru, rezervor, motor. Al doilea; pentru conformitate ar fi fost bine daca rotile ar fi avut talonul alb, in acest fel s-ar fi adaugat un plus de autenticitate.


In incheiere o poza de epoca cu tatal meu pe una din primele lui motociclete.
Este o motocicleta EMW ( nu cunosc modelul si nici anul de fabricatie ). Fotografia nu este datata iar singura mentiune care apare pe fotografie este atelierul unde a fost prelucrata "FOTO STELIAN".

EMW ( Eisenacher Motoren-Werke ) este o marca produsa dupa al doilea razboi mondial la fabrica BMW din Eisenacher. Aceasta se afla in partea controlata de sovietici a Germaniei si a produs masini si motociclete sub marca BMW pana in 1952 cand i-a fost schimbat numele in EMW, iar celebra sigla BMW a fost inlocuita cu una similara dar avand culori dfierite ( in loc de albastru cu alb s-a optat pentru rosu cu alb ) .

joi, 7 ianuarie 2010

Prima campanie arheologica: Castra Traiana


Prima campanie n-o uiti niciodata!
Era in 91 ...( Doamne au trecut aproape 20 de ani! ) imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri. Nu era chiar prima data cand aveam un contact cu arheologia. Citisem toate cartile tatalui meu de istorie veche si arheologie, fusesem, in vizita, la Histria, scormonisem toate cotloanele Constantei in cautare de ruine, vizitasem edificiul roman cu mosaic, muzee ...
Unchiul Romi ( Rades Romeo Dumnezeu sa-l odihneasca! ) avea acasa si o mica colectie arheologica ( ceva cioburi, cateva monede si alte trasnai ) care combinata cu un har deosebit pentru cercetarea lumii in ungherele ei cele mai ascunse si o rabdare fantastica in a explica orice tinerei generatii constituia reteta sigura de sucit mintile, inspre fantastica lume a cercetarii arheologice, unui tanar nestiutor dornic de cunoasterea istoriei antice.
Taica-miu cand a vazut zelul meu in aceasta directie mi-a zis: " Am sa te duc la Bobo ( col Cr. M Vladescu ), un fost coleg de-al meu, care-i arheolog la Muzeul Militar sa-ti explice el cum sta treaba cu arheologia".
Arheologii seamana nitel cu pescarii. Au talent la povestit dar mai ales la inflorit lucrurile intr-un mod ce-l poate lasa cu gura cascata pe un novice. Spre exemplu un arheolog nu va zice niciodata: " am gasit un canal de scurgere". Cum sa zica asa ceva? Ce-i lucrator la ICAB sa zica "canal de scurgere"? Nuuu, el va zice: "am gasit o constructie foarte interesanta din caramida dublu arsa, cu acoperis boltit, care urmeaza panta dealului pe directia nord - vest. Constructia este de fapt o instalatie romana de captare a apelor uzate din incinta ...".
Sau, nu va spune niciodata "am gasit mai multe oale sparte si cateva fiare ruginite" . Ntz e prea simplu. Iti va povesti ca a agasit un strat de locuire romana in care pe langa ceramica provinciala de secol II, III si IV a gasit si ceramica de import, iar piroanele si scoabele ( amestecate cu ceva carbune ) indica prezenta unei cladiri distruse de atacurile migratorilor in vremea valului de migratie enspe de la jumatatea secolului ...
Cand a vazut mon colonel ( asa ii voi spune mai departe regretatului Col. Cristain M. Vladescu ) ca am stat o seara intreag cu gura cascata, fara sa clipesc si am ascultat cu nesat orice poveste pescareasca ... aaa... arheologica si-a dat seama ca se afla in fata unui viitor bolnav incurabil atins de microbul schliemannian si mi-a propus sa particip la campania arheologica din acea vara de la Castra Traiana ( undeva la vreo zece km Nord de Valcea ).
Seara de dinaintea plecarii n-am s-o uit cat-oi traii. Dupa ce mi-am facut baie, am umblat zabauc o ora prin casa impachetat intr-un cerceaf imaginandu-mi ca sunt un roman in toga. Toata noaptea n-am visat decat temple, terme, castre, amfore, etc Nu ma vedeam decat cu spaclul si maturica in mana dezgropand chestii pe langa care Tezaurul de la Pietroasa sau inventarul mormantului lui Tutankamon pareau doar niste troace vechi.
A doua zi cand am ajuns la Castra Traiana, de fapt in satul langa care se gaseste castrul roman, ploua. Ploua gospodareste asa cum numai la munte poate sa ploua. Cu stropi mijlocii, multi, desi, siguri si tristi. Din doua saptamani state acolo nu stiu daca au fost trei zile in care sa nu ploua... Fiind tarziu si ploaia grea si rece, am fost dus direct la casa din sat unde erau cazati arheologii. Uitam sa va spun ca pana acolo ajunsesem impreuna cu mon colonel insotiti de un alt cercetator, un personaj foarte interesant, Eugen Nicolae.
Eugen Nicolae era un inventator al cronicii carcotasilor avant la lettre, rar ati vazut pe cineva care sa aiba un talent atat de mare in a combina carcoteala pe orice tema cu umorul fin. Nu stiu daca tot drumul i-a ramas ceva neatins de inepuizabila-i carcoteala. De la cercetari arheologice la cei care le faceau, de le politica la revolutie, etc nimic n-a scapat de carcoteala si zeflemea . Dar despre dl Eugen Nicolae poate cu o alta ocazie.
Dar hai sa ne intoarcem la povestea noastra. Ne-am cazat la o casa aproape de margine satului si dupa ce-am mai ascultat o serie de povesti pesc... arheologice am adormit insotit de aceleasi vise schliemanniene erotico-arheologice.
La 5 dimineata am fost trezit de un vacarm apocaliptic: cainii grohaiau, ratele behaiau, porcii cotcodaceau, gainile latrau, oile nechezau... haos monsher nu alta! Pentru un citadin prin excelenta dimineata la tara poate fi o experienta traumatizanta. Animalele din curtea omului lipsite fiind de ceas isi iau ca reper orar, pentru micul dejun, momentul in care se cracaneaza de ziua si total needucate fiind isi revendica fiecare prin zbierate dreptul la micul dejun.
In mai putin de o ora gurile hamesite si zgomotoase au fost umplute conform tabieturilor culinare specifice fiecarei rase in parte si linisitea patriarhala s-a asternut din nou. Linistea da, ca era aproape, dar somnul meu era deja departe.
Ca urmare nu mi-a mai ramas decat sa ma invurt ca o oaie capie in jurul casei pana s-au trezit onor cercetatorii, au servit micul dejun si-au baut cafeaua si-au fumat tigarile si fiindca ploaia intarzia sa se trezeasca in aceea dimineata am plecat sa dam ochii cu maretele urme ale gloriosului trecut roman.
Stau si ma intreb cum as putea descrie in cuvinte santierul de la Castra Traiana in asa fel incat cititorul sa aiba o viziune cat mai clara asupra lui...
Daca sunteti romani din Romania imaginea unui santier pentru fundatia unui bloc va este o imagine familiara. Santuri adanci, mormane de pamant si un excavator cocotat pe ele. In spatele santurilor corturile de campanie ale militarilor, uitasem sa va spun ca sapaturile se faceau "manu militari" cu soldati de la o unitate din Valcea.
Intre corturi si santuri se gasea o masa simpla, militara, si un scau din acela cu cadru de metal iar sezutul si spatarul din placaj de lemn. La masa mon colonel, imbracat in uniforma cu ceva planuri pe hartie milimetrica in fata, avea aerul si siguranta lui Napoleon in fata unei batalii dinainte castigate.
Inainte de-al intrerupe din activitate am dat o tura de santier sa vad ce si cum. In primul sant apa si pamant, adica nimic, in al doilea apa cat cuprinde , al treilea ca si urmatoarele semanau la perfectie cu primele. Pe o margine de sant vreo 8-10 cioburi de-o banalitate dezarmanta plus cateva zale dintr-un lant banal de fier. , sau ma rog rugina ce mai ramasese din ele. La marginea santierului intr-un alt sant se gaseau cateva ziduri de piatra ce nu depaseau inaltimea unui om si care erau suprapuse in mijlocul lor de bordeiul unei babe. Da un bordei ca ala de muzeul satului, de altfel baba era convinsa ca bordeiul ii va fi dezmembrat si dus la amintitul muzeu, evident contra unei sume multumitoare. Baba, pe langa bordei, mai avea ca avere si o nepoata tzatzoasa si fasneata care tinea interesul si moralul soldatilor de la santier in permanenta treaz. Gandurile arheologilor erau un pic diferite de ale babei in sensul in care ei vedeau bucati bordeiul dar nu pentru al duce la muzeu ci pentru a dezgropa intrarea in castru ( singura de altfel ramasa si care se afla fix sub cosmelia babei).
Una peste alta imaginea generala nu era una tocmai apropiata de visele mele arheologice.
Mon colonel organizase cu ajutorul soldatilor scurgerea apei dintr-un sant in altul mai adanc si cum pamantul incepuse sa se zvinte m-a luat sa-mi arate lucrarile din acel an.
-Uite vezi in sectiunea asta sunt baracile militare.
-?!?!?!??
V-am zis ca arheologii folosesc pentru termeni simpli formulari mai mult sau mai putin bombastice: santul nu-i sant, e sectiune!~
- Da... uite fundatiile cum se continua si in celalalta sectiune.
- ???!!!???!!!
Monserilor ma uitam ca curca-n teava! Nu era decat pamant! Pamant si iar pamant :( . Evident orgoliul si madria mea de tanar viitor arheolog m-a facut sa dau intelept din cap si sa mimez vederea unor baraci militare:
-Daaaa, sigur, uite ce bine se vad ... Ca nu le vedeam n-ar fi fost nimic dar dezamagirea mea era uriasa: nu tu tezaure, nu tu temple, nici bai publice, nici macar o oala intreaga. Unde mai pui ca sapaturile se desfasurau mai mult cu excavatorul si mai putin cu spaclul si maturica. Castra Traiana fusese rasa, candva pe la jumatatea secolului II, de o viitura a Oltului. Practic din castrul roman nu mai ramasese decat un sfert ( latura estica ) peste care Oltul depusese vreo doi metrii de pamant si bolovani. Ca sa ajunga la stratul arheologic se facea un ditai santul cu excavatorul, apoi militarii sapau cu tarnacopul, pentru ca in final sa se ajunga la nivelul roman ( baracile militare ) cu o subtire "coaja" de strat arheologic in care cea mai grozava descoperire era un banal fund sau gat de vas. Cea mai interesanta descoperire din aceea campanie mi s-a parut o caramida romana pe care un caine calcase cand materialul era inca moale.
Din toata treaba m-am ales cu o privire de soim. Atit m-am ambitionat sa vad baracile incat am inceput sa disting orice detaliu minor. De fapt baracile erau temeliile baracilor, in fapt niste urme de o nuanta diferita pe pamantul din sant. Odata urmele distinse am devenit un soi de iluminat care povesteam oricui trecea pe acolo cum cercetam noi niste baraci militare romane:
-Uite alea de acolo care se continua si in sectiunea cealalta... ;)
Privirea de caine dezorientat a interlocutorului facea toti banii :)) .
Si ca distractia sa fie completa am fost mutat de la casa din sat la cortul militar din fata santului. In prima noapte de dormit la cort ( era un cort din ala mare de campanie in care intrau vreo 10 paturi suprapuse ) m-am trezit pentru oaresce nevoi. Afara o noapte innorata de iti bagai degetele in ochi. Acum nu puteam sa ma pis pe proprietatea armatei romane ( mai ales ca dormeam si eu inauntrul ei ) asa ca am zis sa merg un pic mai incolo. N-am apucat sa fac cativa pasi ca am picat in primul sant sau ca sa vorbim stiintific, in prima sectiune arheologica din fata cortului. Cu greutate am reusit sa ma ridic de acolo pe buza santului cand am ajuns in urmatoarea "sectiune arheologica" plina cu apa de ploaie. Facusem greseala sa ma sui pe bucata de pamant dintre doua santuri sau cum ii zic arheologii "martorul" si nu pe marginea santului dinspre cort.
Una peste alta a fost interesant: doua saptamani de ploaie la munte, plimbari cu camionul militar, aro militar si excavatorul militar. O vizita la o fortificatie habsburgica parasita si ruinata din apropiere si niste sapaturi arheologice de vreo juma de metru la un turn roman de legatura aflat in cimitirul unui catun de munte, Varateca pe numele lui. Daca mai punem la socoteala ca am gasit si o broasca testoasa ( vie ) plus ca am ascultat de la o baba o poveste absolut fantastica cu comori, flacari albastre umblatoare care ies din pamant, diavolul si carul sau si alte minuni ce bantuie imaginatia populara, ma rog una peste alta a iesit o chestie reusita .
Oricum perseverenta si chinul de la Castra Traiana au fost rasplatite cu trei campanii arheologice fantastice la Romula, capitala Daciei Malvensis, un oras roman ce candva era numit Pompeiul Romaniei.
Dar despre campaniile de la Romula poate cu o alta ocazie...





miercuri, 6 ianuarie 2010

Embleme si placute de identificare VW TYP 3 Variant



Pentru ca in ultima vreme am avut tot felul de discutii legate de acest subiect am decis sa fac un material legat de emblemele si placutele de identificare pentru Volkswagen Typ 3 ( Variant ). Situatia este relativ similara si pentru alte modele VW din perioada respectiva.

Incepem cu emblema fata: realizata din aluminiu , are diametrul de 85 mm si este compusa din binecunoscutul semn W incadrat de un cerc. Cercul are, asa cum se poate vedea in fotografia de mai jos, un canal vopsit cu negru. Emblema din fotografie este una originala ( NOS ) de typ 3 dar care prezinta acele zgarieturi pe suprafata datorita pastrarii in conditii necorespunzatoare ( a stat intr-o sacosa impreuna cu alte piese ).
Interesanta mi se pare dimensiunea ( 85 mm - masurata cu ruleta pt ca sublerul nu mi-l gasesc ) care este foarte apropiata de cea a pistonului de VW 1600 ( 85,45 ) . Evident este vorba de o chestie conspirativa: masonerie, CIA, KGB, calendarul mayas si alinierea planetelor ( glumeam :) ).



Emblema spate pentru Typ 3 Variant este realizata din acelas material si prezinta, pe un singur rand, inscrisul " VW VARIANT" cu literele legate intre ele printr-o "bara" centrala ( vezi foto mai jos ).



La modelul "lux" ( mai mult crom, geamuri pop-out, etc ) emblema este completata cu litera L mai mare decat celelalte litere ( vezi foto ).


La celalalt Volkswagen-ul Variant din 1972 ( model 73 ) pe care il am, emblema spate era scrisa pe doua randuri ( din nefericire a fost furata in urma cu multi ani ). Pentru exemplificare am postat o fotografie preluata de pe thesamba.com. ( este o emblema pe doua randuri pt. un Variant pre 69 ).



Placutele de identificare, in numar de doua, se gasesc in stanga ( cum privesti ) pe panoul fata sub capota. Din aluminiu si prinse cu cate doua nituri permit identificarea modelului masinii, a anului, lunii si zilei in care a fost fabricata si chiar culoarea in unele cazuri.
Explicatiile trecute pe fotografii sper ca sunt suficient de clare.
As mai adauga doar la anul modelului ( model year ) ca acesta a inceput sa fie trecut in forma de mai jos incepand cu 1965 pana in 1974 si s-a numerotat dupa cum urmeaza 5 pt model 1965 ( aug 64-iul 65 ), 6 pt model 1966 ( aug 65 - iul 66 ), 7 pt 67, 8 pt 68, 9 pt 69, 0 pt 70, 1 pt 71 ....


A doua placuta furnizeaza informatiii privind saptamana si ziua in care a fost fabricata masina, codul de productie si culoarea. In cazul placutei de mai jos culoarea nu este indicata, ea ar fi trebuit sa apara inscrisa cu cifre in jurul nitului de prindere din stanga ( cum privim la placuta ).


Facand socotelile reiese ca masina mea este model 1970 fabricata in saptamana 34, din luna August 1969, in ziua de Marti. Adica mai omeneste spus pe 19 August 1969.

Si uite asa nu mai trebuie sa le dau 30 de Euro celor de la Wolfsburg pentru certificat :) .