marți, 13 iulie 2010

O viziune asupra minimalismului


Citeam de curand in Academia Catavencu o cronica mai mult decat favorabila , chiar elogioasa, la un film romanesc minimalist. Minimalismul, in ultima vreme, s-a impus in cinematografia romaneasca, dar nu numai. Minimalismul a cuprins intreaga mass media cu toate animalele ei: ziare, televiziuni, posturi de radio dar si literatura. Lipseste abordarea si viziunea macro asupra vietii; temele profunde, mari, sunt ocolite de artisti si scriitori. Arta monumentala este inlocuita de arta hand-made a talciocurilor organizate peste tot in capitala. Si asta, pana la urma, n-ar fi nimic! Dar insasi societatea si guvernarea societatii a cazut in minimalism. Lipsesc si sunt abil evitate marile proiecte nationale. Societatea in ansamblul ei se ocupa doar de chestii minimale. As fi putut da nenumarate exemple pentru toate afirmatiile de mai sus dar textul s-ar fi extins prea mult si ar fi fost nepermis in cazul unui material despre minimalism.

Zilele trecute, mergand pe strada, mi-am adus aminte de o intamplare, scena, moment sau cum vreti sa-i ziceti, petrecuta cu ani in urma la Capidava. Rememorarea scenei m-a facut sa zambesc tot drumul spre indignarea celorlalti pietoni ( este bine stiu ca in Romania, pe strada, nu merg zambind decat cei cu oaresce afectiuni psihice si sunt repede catalogati ca atare de poporul mioritic ). Dar sa ne intoarcem la scena capidavensa…

Sapaturile arheologice se desfasurau in Sectorul 5 al Capidavei si dezveleau un ansamblu de locuinte din epoca romano-bizantina ( ceva secol V-VI sau chiar inceput de secol VII dHr sa fi fost ). Intre doua astfel de locuinte antice se gasea un gang, un spatiu dosnic, cum se intalneste si la casele moderne. Sapaturile atinseserau acolo nivelul de calcare roman tarziu. Doamna Zizi Covacef ( Saru'-mana doamna profesoara! ), eminent si inimos arheolog constantean manuia cu dexteritate si pasiune spaclul si maturica fix in acel loc . Banuiam ca nu cine stie ce interes stiintific o manase acolo ci unul practic: gangul era umbros si jilav, adica locul ideal unde sa-ti petreci timpul intr-o zi torida de vara din Dobrogea. La un moment dat doamna Covacef a sarit entuziasta, tinand triumfator ceva in mana:

- AM GASIT!!! Am gasit un coprolit roman! Profesorul Canarache mi-a aratat cum sa identific asa ceva in sapaturi…

Coprolitul este un excrement pietrificat ( precizez pentru necunoscatori ) . Minimalist vorbind descoperirea din acea zi a doamnei Covacef era una imensa ( daca-mi permiteti folosirea acestui termen cand vine vorba de minimalism ), realistic vorbind era doar un rahat roman uscat.

2 comentarii: