marți, 6 aprilie 2010

Pauza publicitara... interbelica VIII


Gata, a venit momentul sa mai bagam si niste publicitate. Asa cum v-am obisnuit sau asa cum ne-am obinuit, cand se baga reclame toata lumea profita de moment (nimeni nu se uita la ele si de ce s-ar uita? ) si ori incepe conversatii ( isi spune ganduri ce n-ar fi putut fi rostite sau n-ar fi putut fi ascultate inainte de reclame ) ori gaseste timp pentru alte activitati ( mai mancam ceva, mai desfacem o bere, poate o scurta vizita si pe la ...).
Pana admirati prima reclama "Better buy Buick" aparuta in numarul din iunie 1939 al publicatiei "The National Geographic Magazine" eu am sa bat nitel campii.


De la o vreme am tot auzit discutii legate de gasirea unui brand al Bucurestiului. Grea misie! Te uiti in sus, te uiti de jur in prejur. Nimic! Nimic nu se leaga sau se constituie in ceva definitoriu. Ceva pentru care sa vrei sa vii la Bucuresti ( ma refer la un turist strain nu la cei 20 de milioane de locuitori ai Romaniei care vor cu totii sa traiasca in Bucuresti ). Daca vrei muzee si stil te duci la Paris, daca vrei desfrau prin iarba te duci la Amsterdam, daca vrei kebab-bazar te duci la Istanbul si asa mai departe. Dar la Bucuresti de ce?

Nici n-ai zice ca-i o reclama la Chevrolet!

Ideea mi-a venit de la sine in vreme ce faceam slalom printre rahatii de pe trotuar ( cu piciorul e simplu dar sa vezi cand esti cu carutul copilului cum reusesti sa feresti cele patru roti de mirositoarea substanta ) . Bucuresti paradisul maro al scatofililor! Da! Ne uitam prea mult in sus sau in stanga si in dreapta dupa brand cand el e la picioarele noastre.

Si doua reclame la anvelope: "General"...

... si nelipsitele "Good Year".


Scatofilii din toata lumea ar veni sa faca turism la Bucuresti la fel cum se duc melomanii la Viena.

Hudson la doar 695 $!

Daaa, stiu! Veti spune ca scatofilii sunt urati si rai si nu se poate face brand din ei sau pentru ei. Asa ma gandeam si eu pana ieri, adica luni. Sa va povestesc...

Lincoln Zephyr V12 ... asta incepe sa se cam repete, nu?

Luni dimineata ajung acasa, in Bucuresti, dupa ce-mi petrecusem sarbatorile la mosie, la Breaza. Parchez masina in parcarea din spatele blocului, iau copilul, nevasta si ceva bagaje si purced a strabate parcarea spre intrarea in bloc. Pe la jumatea parcarii vad o masina, ceva Skoda verde, cu jumatate de parbriz manjita cu placerea scatofilului, la fel si portierele ( pe clante si in jurul lor ) iar pe cealalta jumate de parbriz lipit un afis. N-am putut din cauza de miros sa ma apropii sa citesc ce scria pe amintitul afis. In tot acest timp masina isi tanguia alarma a jale...

Nash la doar 770$ ?!?!
"Ce oameni! In ce hal am ajuns pentru un loc de parcare! O sa se ajunga la crima pt un loc de parcare! Dar ce zic eu oameni, ANIMALE dom'le! ANIMALE care traiesc printre noi!" Cam asta-mi spuneam cu glas tare in vreme ce caram lucrurile de la masina in casa. Glasul sfasietor al masinii manjite se auzea si din casa. Ti se rupea sufletul nu alta! La ultimul transport de bagaje, o schimbare ferma a directiei vantului mi-a permis sa ma apropii de masina puternic olfactiva sa pot citi afisul lipit de ANIMALE pe geam. Il reproduc din memorie " sa o BIP pe mata aia care te-a facut un BIP BIP BIP de nu esti in stare sa inchizi o usa la masina ta de BIP BIP BIP si de doua nopti nu putem sa dormim din cauza alarmei tale de BIP BIP BIP" a si cred iar "BIP".
ANIMALE, animale, dar mai au si ele dreptate...

Oldsmobile cu suspensie incredibila la doar 777 $! Merge ...

Asa ca scatofilia nu e nici rea si nici buna sau cum s-ar putea spune nu-i nici alba si nici neagra e maro. Ca urmare Bucuresti paradisul maro! avand in vedere trotuarele si obiceiurile nu-i un brand tocmai rau.

Pentru final am pastrat o reclama la telefonie ca oricum astea sunt cele mai prezente si teroriste reclame din Ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu