joi, 28 mai 2009

Cateva aspecte legate de situatia urbanistica trecuta si actuala a Pietei G. Cosbuc

Problema ridicata de domnului Cornel la postare cu garajul de pe Strada Uranus asupra vechimii pietei G Cosbuc a generat acest nou articol. Domnia sa afirma in cunostinta de cauza ca Soseaua Viilor se prelungea pana la Strada Sabinelor taind astfel o parte a pietei Cosbuc.



Pe baza fotografiilor din satelit si a hartilor din perioada interbelica am refacut aproximativ traseul soselei Viilor pana la Strada Sabinelor. Traseul poate fi usor dedus de amplasamentul fabricii de bere si a unei cladiri (acum disparuta ) din incinta fabricii care se alinia cu fosta strada. Asa cum reiese din aceasta reconstituire traseul actual al Soselei Viilor este deviat usor spre stanga fata de traseul initial care urmarea limitele Academiei Militare probabil cu scopul urbanistic si estetic de a cadea perpendicular pe cladirea pietei. In cazul traseului initial coltul cladirii pietei dinspre Bulevardul Regina Maria se suprapune peste fosta strada aratand ca, intradevar, aceasta cladire pare a fi de data mai recenta.




Piata G. Cosbuc este compusa dintr-un ansamblu de cladiri si am putea afirma ca este compusa din doua "piete" si am sa ma explic: Piata 1 (o botezam asa pt inceput ) este formata din cladirea si anexele ce dau spre Calea Rahovei si care sunt aliniate cu aceasta ( actuala Piata de flori ) si Piata 2 ( mai noua se pare ) aliniata la B-dul Regina Maria si cu deschiderea catre acesta.
In cartea Istoria Orasului Bucuresti ( Istoria Orasului Bucuresti Vol 1, 1965, pag 364 ) se vorbeste si despre constructia de piete in minunata noastra capitala, astfel aflam ca ele au fost construite in urmatoarea ordine: hala de fructe (1883), hala de peste (1888), hala de pasari (1899) toate langa hala Ghica si piata de flori (1885), piata Matache (1887), piata Rahova (1888), hala Traian (1896)-toate avand constructii metalice!~



Prima confuzie pe baza careia am afirmat vechimea pietei G.Cosbuc (vezi discutia cu dl Cornel ) a fot asocierea Pietei Cosbuc cu Piata de Flori, lucru total gresit, a se vedea amplasamentul initial al Pietei de Flori intr-o harta din aceias carte.


Harta Bucurestiului din anul 1900 restrange aria orasului si traseul Caii Rahova pana la actuala Strada Progresului, chiar daca se prelugea pana la Calea Ferentari nu cred ca depasea limitele acesteia la acea data. In aceste conditii pare imposibila constructia Pietei Rahova la 1888 pe actualul amplasament ( care nici nu este pe Calea Rahovei ci pe Soseaua Alexandriei) si care la acel moment s-ar fi gasit cel mai probabil in mijlocul campului.
Avand in vedere aceste aspecte cred ca pot sa afirm fara a gresii ca amplasamentul Pietei Rahova construita in 1888 este defapt Piata 1 din discutia noastra, argumentul principal find amplasarea si alinierea ei cu Calea Rahovei. Probabil ca mai nimic din ce se afla acum in Piata 1 nu a fost construit atunci: zona "de tarabe" aflata spre fabrica de bere a fost modernizata la sfarsitul anilor 80, poate doar cladirea cu actualele magazine de flori sa aiba o varsta respectabila.


PS. Intaleg tot mai acut celebra vorba: "cine nu are un batran sa-si cumpere", in urma cu ceva ani aveam tot felul de rude atinse de varste matusalemice ce abia asteptau sa-mi povesteasca de Bucurestiul tineretii lor. Oameni ce se nascusera pe vremea lui Carol I sau Ferdinand si care traisera marile momente ale secolului XX aici. Internetul romanesc, din pacate, nu este de mare folos in aflarea unor informatii istorice sau culturale relevante. Daca o sa cauti spre exemplu Piata Rahova vei gasi 20-30 de pagini de anunturi imobiliare, vanghelisme, stiri de ora 5 si alte rahaturi nesemnificative. Institutiile statului nu sunt din pacate nici ele de prea mare folos: un mail trimis spre exemplu la Muzeul Bucurestiului in care se solicita o informatie a ramas fara nici un raspuns, oricum mai bun decat alte mail-uri care s-au finalizat cu raspunsuri de genul "ne pare rau dar e confidential" ...
Considerati materialul ca fiind o ciorna ( se vor face corecturi intr-o zi mai linistita ).

3 comentarii:

  1. Consider materialul excelent :)
    Da' nu ma mai domni atita!

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebuia sa adopt un ton mai oficial :) .

    RăspundețiȘtergere
  3. buna ziua, imi puteti spune unde este aplasata strada Dr. Racovita in fostul cartier Tudor Vladimirescu azi Sectorul 5.De asemenea poate aveti o imagine dintr-o harta veche a acestei strazi.Strada a existat prin anii '40 cu siguranta. cu stima, Lascu Florian Leonard -lasculascu@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere