Acum pe planeta asta sunt multe tari, pe unele le admiri, in altele ti-ar place sa traiesti, de unele ti-e frica sau sila si foarte putine de care te indragostesti cu adevarat. De Albania m-am indragostit definitiv. De dragoste in general se spune ca-i un pic oarba si chiar irationala, acum daca e asa sau nu o sa vedeti voi in serialul care debuteaza azi dedicat Albaniei.
In Albania am ajuns dupa ceva peripetii: plecat pe principiul "via recta est sempre bona" ( asa am invatat intr-un curs de italiana ca se zice la "drumul drept e intotdeauna bun" ) prin Bulgaria tot inainte spre Macedonia. Numai ca de la granita cu Macedonia am fost intorsi inapoi din lipsa de vize. Cine si-ar fi inchipuit ca-ti trebuie viza in Macedonia? Oricum tara privita de la granita arata ca un lagar de concentrare. Vamesii macedoneni aveau fete de nazisti iar in spatele lor se vedeau camioane militare, foisoare de supraveghere, sarma ghimpata ... Cum obtinerea unei vize presupunea intoarcerea la Sofia, gasirea legatiei Macedoniei ( care aflasem ca-i intr-un apartament la etajul x in blocul y ), asteptat pana a doua zi ( avea program de la 09 la 12 sau ceva in genul ) am optat pentru ocolirea Macedoniei prin Nordul Greciei.
Albania este o tara plina de munti inalti ( cel mai inalt, Korab, are 2753 m ) iar ca sa ajungi dintr-un oras in altul trebuie sa treci minim doi munti. Trecerea lor este o adevarata provocare. Drumul urca in zig zag pana pe varful muntelui, merge o vreme pe creasta si apoi coboara la fel cum a urcat pe partea cealalta. Daca te gandesti ca treaba asta se face la altitudini de peste 1000 de metrii pe sosele ce au de multe ori o singura banda pentru ambele sensuri si care culmea nici nu-i protejata de vreo balustrada, aventura devine totala. La inceput faceam greseala sa intreb cati km sunt pana in orasul X si nu intelegeam de ce albanezii mei se uita ciudat la mine si dupa ceva pauza de gandire raspundeau nedumeriti; "pai sa fie in jur de 150 de km". Dupa 4 ore de mers nu ajunsesem inca la destinatie, asa am invatat ca intrebarea corecta este "cate ore facem pana in orasul x? ".
Drumurile au ales si masina nationala aceasta fiind Mercedes. Am aflat ca e printre putinele masini care rezista la drumurile albaneze. Noi eram veniti cu un Renault Clio nou dar care a ajuns inapoi in Romania cu ambele amortizoare spate scurse desi ne-am dat silinta sa-l protejam.
Revenind cu discutia la Gjirokastra noastra trebuie spus ca toate casele din orasul vechi sunt acoperite cu placi de piatra pe post de tigle.
Nu vreau sa intru in detalii legate de Bulgaria sau Grecia, sunt sigur ca tot romanul a fost, a vazut, are o idee. Singura recomandare pe care vreau sa v-o fac este situl arheologic de la Pella aflat in Nordul Greciei continentale. Pella a fost capitala regatului antic macedonean si pastreaza in agora niste mozaicuri superbe realizate din pietre de marimea unor boabe de fasole. La acestea se adauga si muzeul de peste drum ( nu foarte mare ) dar care adaposteste niste exponate de arta greaca si elenistica ce-l vor lasa cu gura cascata pe orice pasionat sau simplu vizitator .
Dar sa revenim la Albania ... Aceasta tara ar trebui transformata intr-o rezervatie naturala si culturala. In cei peste 50 de ani de comunism, urmare a unei izolari aproape totala chiar si fata de celelalte tari din blocul rasaritean, nu a evoluat foarte mult la nivel de infrastructura sau industrie. Peisajul este aproape neatins de interventia omului cu exceptia unei zone miniere spre granita cu Grecia.
Albania este o tara plina de munti inalti ( cel mai inalt, Korab, are 2753 m ) iar ca sa ajungi dintr-un oras in altul trebuie sa treci minim doi munti. Trecerea lor este o adevarata provocare. Drumul urca in zig zag pana pe varful muntelui, merge o vreme pe creasta si apoi coboara la fel cum a urcat pe partea cealalta. Daca te gandesti ca treaba asta se face la altitudini de peste 1000 de metrii pe sosele ce au de multe ori o singura banda pentru ambele sensuri si care culmea nici nu-i protejata de vreo balustrada, aventura devine totala. La inceput faceam greseala sa intreb cati km sunt pana in orasul X si nu intelegeam de ce albanezii mei se uita ciudat la mine si dupa ceva pauza de gandire raspundeau nedumeriti; "pai sa fie in jur de 150 de km". Dupa 4 ore de mers nu ajunsesem inca la destinatie, asa am invatat ca intrebarea corecta este "cate ore facem pana in orasul x? ".
Drumurile au ales si masina nationala aceasta fiind Mercedes. Am aflat ca e printre putinele masini care rezista la drumurile albaneze. Noi eram veniti cu un Renault Clio nou dar care a ajuns inapoi in Romania cu ambele amortizoare spate scurse desi ne-am dat silinta sa-l protejam. Cu toate astea tara e frumoasa si cu riscul de a ma repeta va spun ca are un farmec salbatic pierdut de orice alta tara din Europa.
Frumusetea naturii "naturale" in care E-urile civilizatie inca nu si-au facut simtit gustul este intregita de vestigiile istorice.
Lasam pentru moment la o parte celebrele cazemate comuniste care se gasesc peste tot ( in lungi linii paralele pe fasiile de campie, in intersectii, pe malul marii sau pe varful dealului sau al muntelui ) si care devin o atractie turistica in sine ne vom opri astazi la Sighisoara Albaniei, orasul Gjirokastra.
Orasul a inceput sa se dezvolte incepand cu sec. XII in jurul unei fortificatii bizantine aflate pe varful unui deal. In evul mediu este cunoscut sub numele de Argyropolis "orasul de argint".
Casele aflate in orasul vechi, desi destul de prost intretinute, au un farmec aparte.
Stradutele inguste urca si coboara pe dealul cetatii, diferenta fata de alte orase medievale fiind data si de prezenta moscheilor. Marele erou national Skanderbeg ( un fel de Mircea cel Batran al lor ) a oscilat intre catolicism, ortodoxism si islamism in functie de conjuncturile politice. In final islamismul s-a impus si ca urmare a transformarii statului medieval in pasalic. Puterea comunista a scos religia in afara legii in urma cu mai bine de 30 de ani asa incat albanezul este departe de a fi un fanatic religios sau chiar un practicant normal. El tine cu mare placere toate sarbatorile musulmane, dar si pe cele ortodoxe ale principalei minoritati, toate fiind ocazii numai bune de petrecut. In moscheie sau biserica nu prea intra ne fiind obisnuit ca acestea sa fie deschise.
Orasul a inceput sa se dezvolte incepand cu sec. XII in jurul unei fortificatii bizantine aflate pe varful unui deal. In evul mediu este cunoscut sub numele de Argyropolis "orasul de argint".
Casele aflate in orasul vechi, desi destul de prost intretinute, au un farmec aparte.
Stradutele inguste urca si coboara pe dealul cetatii, diferenta fata de alte orase medievale fiind data si de prezenta moscheilor. Marele erou national Skanderbeg ( un fel de Mircea cel Batran al lor ) a oscilat intre catolicism, ortodoxism si islamism in functie de conjuncturile politice. In final islamismul s-a impus si ca urmare a transformarii statului medieval in pasalic. Puterea comunista a scos religia in afara legii in urma cu mai bine de 30 de ani asa incat albanezul este departe de a fi un fanatic religios sau chiar un practicant normal. El tine cu mare placere toate sarbatorile musulmane, dar si pe cele ortodoxe ale principalei minoritati, toate fiind ocazii numai bune de petrecut. In moscheie sau biserica nu prea intra ne fiind obisnuit ca acestea sa fie deschise. 
Revenind cu discutia la Gjirokastra noastra trebuie spus ca toate casele din orasul vechi sunt acoperite cu placi de piatra pe post de tigle.
Plimbandu-ma prin orasul medieval atentia mi-a fost atrasa de ceva ce se dorea a fi cantare dar care era de fapt un cor de urletele ce veneau dintr-o carciumioara aflata spre capatul unei stradute. Un gand mi-a trecut, oarecum firesc prin cap: "uite si la astia cum zbiara ca niste vite, parca ar fi romani", apoi l-am intrebat pe albanezul nostru aflat pe post de ghid ce se intampla acolo. Acesta senin ne-a lamurit ca asa se manifesta localnicii cand sunt cu chef asta fiind un obicei al principalei minoritati majoritare din oras ... aromanii.
Va urma ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu