Dacia BMW

 Uzinele Dacia sunt din ce în ce mai focusate pe nevoile clientului. Logan-ul a fost gândit cu un portbagaj mare, generos, în care să încapă porcul de Crăciun, oul, mielul și cozonacii de Paști, sacra de concediu etc. Când faza primară a fost depășită, nevoia de hrană astâmpărată, a apărut necesitatea afirmării sociale. Simbolul ”realizării” în viață fiind, la  nivelul românesc al înțelegerii umane, mașina de teren. Așa a apărut Duster-ul. Acum stă să se lanseze Duster-ul Pick-up... ceva mai cool, ceva mai americănesc, numai bun pentru fermierii din mijlocul Bucureștilor ( că doar nu-ți cumperi așa mașină să o bagi prin hârtoapele de la țară ).
 Azi dimineață am avut revelația unui nou model de succes by Dacia. Ceva care să țină pasul cu mersul societății, cu moda, cu firea omului mioritic, ceva care să rupă gura târgului, ceva care să spargă topurile, ceva dorit, ceva jinduit, ceva mai tare decât orice altceva: DACIA BMW! ! ! Cu opțiunea DACIA BMW Tunat! E? Ce ziceți?  

Dialogul biciclistului cu lumea

 

 

 De ce nu am mai scris nimic, de mult timp, aici? E simplu!  De o vreme sunt mai mult biciclist :) . Cum am ajuns biciclist? E și mai simplu... m-am săturat de ură. 

  Mașinile sunt înjurate de pietoni, pietonii de șoferi. Motocicliști îi înjură pe șoferi iar șoferii îi acuză pe motocicliști că nu renunță  la organe până nu îndoaie și vreo mașină . Ar mai fi de amintit ura celor din transportul public față de cei din mașini personale și înjurăturile șoferilor de limuzine personale la adresa tramvaielor și autobuzelor. Iar dacă ne uităm în tramvai, metrou sau autobuz vedem încrâncenarea mută a pasionaților de sporturi nautice și săpun contra puritanilor olfactivi, a cititorilor contra melomanilor, a tinerilor contra bătrânilor,  a bătrânilor contra ”bagabonților tineri” șamd.

 Această ură pare foarte democratică și cumva logică. Mașinile ocupă tot spațiu ( carosabil, trotuare, intrări în parcuri, alei, etc ) iar pietonul  încearcă să-și recâștige suveranitatea pierdută. De transportul public nu mai vorbesc, acolo nu sunt decât groaznic de multe maimuțe închise într-un butoi.

 Prin urmare am vrut să trăiesc idilic, aproape de natură, departe de ură, fără grija parcării, fără plata abonamentului la presa socială numită tramvai sau metrou, și am devenit biciclist.  

 Buuun... acum sunt cel mai urât și hulit personaj din trafic :( .  Dacă merg pe carosabil mă înjură șoferii de toate categoriile, dacă merg pe trotuar mă înjură: femeile, bărbații, copiii, mamele cu cărucioare, bunicii cu nepoți, șoferii care parchează, șoferii care circulă pe trotuar ... Numai câinii maidanezi nu mă mai urăsc. Nici nu mai au cum sau de ce. În Walhauhalla unde i-a mutat primarul ( fie numele Oprescului lăudat! ) probabil au la micul dejun tibie de biciclist, pulpă de pieton contemplativ la masa de prânz și cetățean fezandat în sosuri bahice la masa de seară.

 Cum să-i explic babei, ce mă privește cu jar în ochi, că un loc în tramvai o așteptă pentru că eu sunt pe biclă? Cum să-i explic ipochimenului de la volan că un loc de parcare e liber, în jurul clădirilor de birouri, pentru că eu alerg pe două roți pe lângă bordură?

 Ce aveți fraților cu mine?

 Întru reconcilierea lumii cu bicicliști, de azi, pe blog, am făcut o nouă rubrică ( sau cum i-o zice ) : ”Biciclistu' e și el om!?!” Alt nume mai inspirat nu mi-a venit .