luni, 4 ianuarie 2010

Un fotograf amator, aparatul sau si doua defilari de acum 70 de ani


Bunicul sotiei mele, Ionel Stanciu din Breaza, pe langa multe alte pasiuni ( in general tehnice ) avea si pasiunea fotografiatului si a fotografiilor. Pana acum au mai aparut pe acest blog alte doua fotografii ce i-au apartinut si pe care le puteti vedea aici si aici . Avea doua aparate de fotografiat un Kodak, pe care il puteti admira mai jos si un altul, Agfa ( daca-mi aduc bine aminte ) gen cutie, care "s-a pierdut" :( .


In urma cu cativa ani, pe cand sotia lui inca mai traia, am facut o selectie de fotografii pentru colectia mea. Printre aceste fotografii se afla si cele doua de mai jos facute cu ocazia unei parade militar-legionare. Fotografiile sunt imprimate pe acelas tip de hartie si sunt aproape convins ca au fost facute cu aparatul Kodak.
Trebuie sa va spun ca abia aseara in timp ce pregateam fotografiile pentru postare si incercam sa-mi dau seama cu ce ocazie avea loc defilarea, am observat ca de fapt este vorba de doua defilari militar-legionare, care se petrec in anotimpuri diferite.

Prima fotografie este facuta vara daca avem in vedere frunzele din copaci. Aparatul de fotografiat a surprins fanfara ( care este una civila ), urmata de un grup de militari care poarta un steag. Militarii au uniforme specifice vanatorilor de munte si saluta conform uzuantelor militare cu salutul militar si nu cel legionar. Sunt urmati de un grup de legionari care defileaza salutand cu bratul drept ridicat. Pe marginea drumului civilii privesc coloana fara sa salute. As indraznii sa avansez ideea ca defilarea are loc in toamna anului 1940 dupa alianta dintre Antonescu si legionari din 4 Septembrie.

In a doua fotografie defilarea are loc toamna tarziu sau iarna: copacii sunt total desfrunziti . In prim plan apar un grup de legionari care defileaza cu bratul drept ridicat conform salutului specific. Acestia sunt urmati de un grup de militari care saluta tot cu salutul legionar. Militarii, avand in vedere uniforma, fac parte tot dintr-o unitate de vanatori de munte. Pe marginea drumului civili saluta coloana cu bratul drept ridicat. Fotografia este facuta cu siguranta inainte de rebeliunea legionara din Ianuarie 1941.


Daca privim cu atentie observam ca ambele fotografii sunt facute in acelas loc si din acelas unghi. Probabil fotografiile sunt facute de Ionel Stanciu din poarta casei unde locuia. Ramane sa aflu unde locuia acesta in perioada respectiva si sa incerc sa identific exact locul in care au fost facute fotografiile. Avand in vedere ca Breaza, cu exceptia unei mici portiuni in centrul orasului, nu a cunoscut sistematizarea comunista, este foarte posibil ca locul sa fi ramas neschimbat... inca.


6 comentarii:

  1. Hehe un Agfa cutie am si eu, a fost cumparat de nou in familie si am facut multe poze cu el, are film format mare, acum nu se mai gasesc. Am si blitz-ul original cu becuri de unica folosinta, mai inca vreo 4 becuri, si cel mai interesant lucru e bateria, care are un format ciudat si care inca mai e buna.
    O sa fac niste poze si pun la mine pe blog (am inceput sa scriu si eu pe acolo, in sfarsit).
    Am si unul cum ai pus tu poza, cred ca tot Kodak e doar ca e un model mai nou un pic, trebuie sa ma uit dupa el.
    In rest...fotografiile sunt nemaipomenite

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai gasit pana la urma ceva fotografii interesante?
    Hai ca o sa bag si eu un ochi la tine pe blog ;) .
    Am de la bunicul sotiei un film format mare in ambalajul original dar nu stiu daca-i nedevelopat sau nefolosit. Am sa-l caut. Si Kodak-ul tot film lat folosea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Te-am adaugat la lista de blog-uri asa ca acum esti obligat sa scri mai des ;).

    RăspundețiȘtergere
  4. :) o sa scriu.
    Inca nu am ajuns la ai mei sa scormonesc in poze, ceva interesant o sa gasesc sigur.
    Totusi am gasit ceva interesant, o poza cu un unchi al bunicii mele care a fost aviator in al doilea razboi mondial, poza este cu el si avionul pe care il pilota, am sa o scanez si o postez.Din pacate nu-si mai aduce aminte nimeni prea multe detalii despre el...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce incerci sa explici se numeste aerofotoiterpretare.Cu ani in urma fiind student am avut ca tema asa ceva,adica am primit o fotografie in care sa descopar; pozitionare , anotimpul, relief, vegetatie, asezari umane,........etc.
    Aceasta meserie exista,un foarte bun prieten si coleg de facultate a lucrat in acest domeniu , nu rezistat prea mult iti distruge ochii din cate am inteles.

    Nu am uitat de revista "Der Spiegel"cu prototipuri VW ,peste doua saptamani o sa ajung la tara si sigur o sa o caut.

    RăspundețiȘtergere
  6. Probabil e deformatie din perioada "arheologica" a vietii cand orice detaliu trebuia luat in considerare. Imi aduc aminte si acum de prima zi pe santier cand col. Cr. M. Vladescu imi arata fundatii de baraci si alte minuni iar eu nu vedeam decat pamant si atat. Astept cu interes revista :) .

    RăspundețiȘtergere