duminică, 22 noiembrie 2009

Atelierul din strada Epicor

Cum mergi pe ce a mai ramas din strada Uranus, din spatele Pietei Cosbuc spre Casa Poporului, imediat dupa fosta Vama Antrepozite Bucuresti, in stanga, se lasa strada Gheorghieni sau pe vechiul ei nume strada Epicor.


Pe aceasta strada, spre capatul ei dinspre strada ( candva in viitor bulevard ) Tudor Vladimirescu se afla un atelier auto cu ceva celebritate. In anii in care piesele pentru o masina straina erau adevarate comori sau doar vise neimplinite, aici functiona un atelier de garnituri auto. Practic orice garnitura, din orice fel de material, se putea confectiona aici pe baza de model ( garnitura veche, sau piesa la care urma sa fie folosita). Tot aici se rectificau sau mai bine zis se refaceau chiulase ( se inlocuiau ghidurile de la supape, se alezau scaunele etc ).

In cladirea construita in prima jumatate a secolului XX functioneaza si acum un atelier sau service auto. Daca ne gandim ca de obicei cladirile industriale si-au pastrat menirea din perioada interbelica si dupa venirea comunistilor, schimbandu-se doar proprietarul, este foarte posibil ca aici sa fi functionat si in prima jumatate a secolului XX tot un atelier auto. Pentru moment ramane doar o simpla supozitie.

In capatul cladirii se afla un cos ( probabil deservea un cuptor sau o instalatie similara ) care mi-a atras atentia. Maniera de executie sugereaza ca intreaga cladire a avut initial o alta infatisare. Fatada era decorata cu caramida rosie in aceias maniera ca Academia Tehnica Militara, cladirea Vamei Antrepozite sau Garajul din strada Uranus, toate aflate in imediata vecinatate. Vechea fatada a cladirii noastre este vizibila si intr-o portiune unde actuala tencuiala cazuta lasa sa se intrevada infatisarea initiala.

2 comentarii:

  1. Fain, mai ales că trec pe-acolo zilnic - dar în grabă, aşa că nu m-am gîndit să mă uit mai de-aproape.
    Strada s-a numit iniţial Epicur. Celor din zonă le-a sunat rău numele, aşa că l-au schimbat în Epicol!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe acolo, din pacate, nu poti sa treci decat in graba ca altfel risti sa te manince conlocuitorii :).

    RăspundețiȘtergere