Chei si incuietori din epoca romana

Cu totii avem cel putin o cheie in buzunar. Cei mai multi avem cate un snop de chei: de la casa, de la masina, de la birou, de la intrarea in bloc ... de peste tot. Matusa mea, Tanti Anna ( Dumnezeu sa o odihneasca! ) avea o vorba: "incuietorile si cheile sunt pentru oameni cinstiti nu pentru hoti". Avea lacate peste tot, poate si pentru ca traise o viata intreaga printre oameni cinstiti, in Ferentari. Cheia iti da o oaresce siguranta, ca element personal este o bariera intre tine si lume dar si o unealta cu incarcatura ezoterica daca este folosita de un grup ( familie, organizatie ) asigurand accesul intr-un spatiu doar celor chemati sau initiati respectiv detinatorii unor chei identice . Vechimea cheii a facut ca ia sa atinga proportii mistice, probabil sintagma "este cheia tuturor lucrurilor" va este foarte cunoscuta la fel ca si celebrele chei ale Sfantului Petru. Orbiti de incarcatura si rostul ei ii ignoram in general istoria dar si modul de functionare. Astazi va propun sa facem cunostinta cu cateva chei si incuietori din epoca romana mai exact din primele secole ale erei crestine ( piesele ce urmeaza sa fie prezentate mai jos se dateaza larg in secolele II - III d. Chr )

Incuietorile din epoca romana functionau dupa un principiu similar cu majoritatea incuietorilor din zilele noastre.

Un desen gasit aici explica foarte bine acest principiu: dintii cheii actioneaza asupra "cateilor" din incuietoare. Daca dintii au lungimea si forma optima vor debloca limba incuietorii blocata de "catei". Daca n-am reusit sa fiu suficient de explicit sper ca desenul de mai jos sa va lamureasca mai bine.

Prima cheie este una relativ simpla cu un singur rand de dinti.

Daca lasam un pic imaginatia sa zburde o sa ne dam seama ca intre aceasta cheie de acum aproape 2000 de ani si cheile noastre tip Yala nu este nici o diferenta notabila. Cheia turnata in bronz se termina cu un inel ( acum rupt ) destul de mare care ar fi permis purtarea ei ca si inel pe deget. In absenta buzunarelor sau posetelor moderne aceasta solutie a purtarii cheii ca pe un inel pare a fi foarte eficienta impotriva pierderii sau a furtului.

Cea de a doua cheie ( tot din bronz ), similara ca forma cu prima, are un sistem de dinti dublu realizat prin sectionarea pe latime a unora din dintii initiali . Aceasta cheie este mai ingrijit realizata decat prima fiind chiar si ornamentata prin incizarea unor linii.

A doua piesa ca importanta din sistemul unei incuietori este limba acesteia.

Prima astfel de piesa ( turnata din bronz ) are aproximativ 40 mm si este destinata unei chei cu dintii dubli dispusi in doua siruri paralele.

Se imperechea si putea fi actionata de o cheie cu 7 dinti.

Ca dimensiune constructiva este mai mare decat cheile anterior prezentate si probabil a fost folosita la incuietoarea unei usi sau a unui cufar mai mare.

A doua limba de incuietoare, fabricata tot din bronz, este mai gracila decat prima. Se imperecheaza tot cu o cheie cu doua randuri de dinti dar care de aceasta data ar trebui sa aiba doar 6 dinti ( daca gaura mare din dreapta este rezultatul unei actiuni voite si nu a coroziunii ).

Aceasta limba se apropie mai mult ca dimensiuni de a doua cheie prezentata si pare a fi fost destinata unei incuietori mai mici pentru un dulapior sau caseta. Este singura a carui loc de provenienta il cunosc. A fost gasita intamplator acum aproape 20 de ani in localitatea Resca ( Jud Olt ) de un localnic. Actualul sat suprapune orasul roman Romula-Malva, capitala a Daciei Malvensis.

Tot de acolo si gasita in conditii similare provine o alta piesa a carei destinatie pana la documentarea pentru acest material mi-a scapat. Este vorba de piesa de mai jos cu un diametru de peste 30 mm. Turnata din bronz si de forma concava are pe margine o prindere iar pe diagonala acesteia prezinta o alungire. Decorul este unul radial cu cercuri perlate concentrice strabatute de raze ce pornesc dintr-un bumb aflat in centru . Mult timp am crezut ca este un capac destinat unui vas de mici dimensiuni sau ceva similar. Acum mi-am dat seama ca este de fapt o aparatoare de incuietoare sau mai bine zis un capac ce venea peste gaura unei incuietori. Astfel de capace, bogat ornamentate, unele cu motive zoologice ( capete de lei, berbeci etc ) erau destul de raspandite in Imperiul Roman.

Asa cum va spuneam modul de realizare a tuturor acestor piese era prin turnare in tipare. In epoca romana existau adevarate fabrici unde erau executate astfel de produse. Asupra fabricilor romane voi reveni intr-o discutie ulterioara. Cele mai cunoscute sunt in domeniul ceramicii. Ele aveau personalitate, numele "firmei" spre exemplu era imprimat pe fundul opaitelor facand astfel reclama producatorului si garantand calitatea produsului.

Dar sa revenim la incuietorile noastre. Dupa ce piesele erau turnate in forma bruta urma personalizarea lor si imperecherea cheii cu limba incuietorii. Unicitatea cheii era data manual prin taiere, frezare si pilire.

In fotografia de mai jos am indicat cu linii verzi canalul optinut prin folosirea unui instrument de tipul bonfaierului si cu un carou albastru degajarea facuta cu un instrument gen freza. Ambele operatii au urmarit personalizarea cheii brute prin obtinerea unui numar suplimentar de dinti cu o forma unica. Amprenta noii chei astfel obtinuta urma sa fie aplicata si limbii aflata in stare bruta folosind freze si apoi pile.