marți, 25 august 2009

Cu Variant-ul prin Europa de la Est la Sud - Ep. XI

Episodul de azi: Prin Paris cu metroul si la pas.

M-am gandit ca o pauza telectuala inainte de vizita la Versailles si a doua vizita la Luvru e binevenita asa ca azi ne plimbam cu metroul si cascam nitel gura prin Paris.
Metroul este urias! In harta de mai jos puteti vedea tronsoanele de metrou dar atentie nu sunt trecute toate statiile!



Statiile fie ca sunt vechi, cochete, clasice sau doar noi si moderne au tot felul de porti care mai de care mai automatizate si mai tampite, astfel ca biletul trebuie sa-l validezi atit la intrare cat si la iesire. Organizarea este de tip gara de cale ferata cu anuntarea orei sosirii trenului, a directiei si a peronului pe panouri electronice.

De fapt pe tronsonul marcat cu galben trenurile au vagoane etajate ca personalele de la noi. In statiile unde se intalnesc mai multe tronsoane e un balamuc mai mare ca la Gara de Nord si pana te prinzi de la care linie trebuie sa iei metroul te ia durerea de cap.

Spre periferie metroul o ia pe la suprafata asa ca poti admira si cartierele de birouri ...
... sau locuinte.
Nu stiu cat e costul unui bilet de metrou dar ca turist poti sa-ti iei abonament pe tot ce inseamna transport public in Paris ( inclusiv autobuzul camping-ului ) pentru vreo 8, 5 euro/zi, daca iei pe mai multe zile pretul scade proportional.


Acum sa ne mai plimbam si nitel pe jos...
Ca sa nu uit! La urmatoarea vizita la Paris vreau sa incep prin a vizita Muzeu D'Orsay. Aici pe langa insolitul cladirii ( a fost initial gara ) se pot admira operele impresionistilor si tuturor celor ce au avut ceva de spus in arta in a doua jumatate a sec XIX si inceputul secolului XX.


N-am dat banii pe vaporas si am preferat sa merg pe jos de a lungul Senei de la Notre Dame de Paris pana la Turnul Eiffel. O idee destul de proasta daca nu esti maratonist dar doctorii spun ca mersul pe jos face bine, neclar la ce ...



Nu mi se pare ca-s mai sanatos decat eram inainte dar am vazut chestii interesante cum ar fi cladirea din pozele de mai jos cu peretii exteriori tapetati cu plante...
...multe si variate! Peretele mustea de apa care se scurgea de pe acoperis.

Si uite asa cu picioarele rupte de oboseala am ajuns si la Turnul Eiffel. Pe asta il stiti din toate discutiile, filmele, pozele, etc legate de Paris asa ca n-am sa mai insist.

Ce a fost aici remarcabil: numarul impresionant de oameni veseli. Parol! In viata mea n-am vazut atatia oameni care sa cante, sa rada si sa danseze ca sub Turnul Eiffel, nici macar la Amsterdam unde iarba era legala. Ca tot veni vorba de Turn suvenirul predilect al turistului aflat la Paris e un micut turnulet eiffeletz care sub maldarul de grinzi de otel costa cativa euro bucata iar la marocanii, magrebienii si alte zburatoare care-si fac veacul prin fata pe la Versailles sau prin parc la Tuileries cu 1 maxim 2 Euro snopul de 5 bucati.


Ca tot veni vorba de Gradinile Tuileries ( in poza de mai jos ) profit si ma intorc nitel cu discutia in centrul Parisului.
Unde la coltul Luvrului langa gradinile mai sus amintite se afla Pont Royal construit intre 1685-1689 in vremea lui Ludovic al XIV-lea.

Asta find blog de masini clasice si alte prosti legate de ele cred ca e un "must have" sa avem si ceva poze cu vehicule istorice din Paris.
Ficatelul de mai jos, impecabil, apartinea unei domnisoare la fel de cocheta ...

...iar asta era o masina tare interesanta dar care indiferent cat am alergat n-am reusit sa-i fac o poza din fata. Nu stiu ce era dar sigur era ceva scump :) .

O intreaga colectie de masini clasice puteau fi admirate in camping dar despre astea o sa va vorbesc in episodul dedicat campingului.

Tot prin centru puteti sa admirati si un santier stradal ca aveti ce admira.


Ca veni vorba de admirat: statuia Fecioarei din Orleans mi se pare cam manelistica pentru gustul meu asa aurita din cap pana in copitele calului. Dar or fi facut-o asa pentru admiratia concetatenilor nostri mai bronzati de care te tot lovesti prin Paris, bine ei sunt veniti pentru actiuni umanitare (cersit) nu ca tine la cascat gura si pierdut timpul si banii.

De cascat gura poti s-o mai faci si la vitrine, bine nu la vitrina de mai jos ca in acest caz daca esti cu gura cascata faci mai rau decat cainele lui Pavlov la aprinderea becului.


De shoping nu stiu ce sa va spun ca n-am practicat, ce nu trebuie sa ratati e cafeaua bauta dimineata la o terasa in centru ( costa de la 1 euro in sus in functie de cafenea ) cu un croissant si un pahar de suc de portocale. Nu trebuie sa ratati nici prajiturile pe care eu le-am ratat @$#*@%^!$ si pe care le visez si noaptea in vise erotico-gastronomice.

4 comentarii:

  1. pe trecerea de pietoni... cat de cocheta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Se oprise doar sa bea repede o cafea ;), pe Jana n-ai vazut-o ca sta parcata cu calu' si cu soclul pe trecerea de pietoni? :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Cladirea cu plante pe pereti e Musee du Quai Branly, noul sediu al muzeului omului. http://www.quaibranly.fr/

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesant, mergem si acolo cand o sa revin la Paris. Pentru ca trebuie sa revin, au ramas multe lucruri de vazut. Multumesc pentru completare si informatie.

    RăspundețiȘtergere