In manualul de informatii mecanice pentru Hudson Essex model 1929 gasim in paginile 24-25 lista distribuitorilor de carburatoare Marvel din afara SUA. Distribuitor pentru Romania a carburatoarelor mentionate este indicata firma Leonida&Co a carei adresa pentru comercializarea acestora este Bucuresti Calea Victoriei numarul 53 ( vezi extrasul de mai jos ).
In articolul anterior dedicat firmei interbelice Leonida@co proprietate a industriasului si pasionatului de automobilism Leon Leonida aratam ca reprezentanta de vanzari a acestei firme se afla pe Bd.Tache Ionescu 30 (actual Magheru ) iar atelierele pe Soseaua Jianu ( actual bd Aviatorilor )situatie sigura pentru a doua jumatate a anilor 30 asa cum reiese si din cartea de "Abonatii S.A.R de Telefoane Bucuresti si Jud.Ilfov August 1937". Leonida@Co avea doua reprezentante in Bucuresti sau este vorba de un sediu initial in anii 20 pe Calea Victoriei si de acolo mutat ulterior pe B-dul T.Ionescu?
Data fiind distanta relativ mica intre calea Victorie 53 si B-dul T.Ionescu 30 pare destul de greu de crezut ca s-ar justifica prezenta simultana a doua reprezentante ale aceleias firme. Avand in vedere aceste aspecte sunt inclinat sa cred ca o prima reprezentanta/show room a firmei Leonida&Co si-ar fi avut sediul pe Calea Victoriei pentru ca apoi la o data neprecizata dar situata undeva intre 1929-1937 aceasta sa fie mutata la adresa din Bd.Tache Ionescu 30. Ramine de vazut si studiat...
Semne bune 191
Acum o zi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu